FBI: Alerta din Baza Andrews a fost un exercițiu. Decolarea avionului lui Biden, amânată
Autoritățile nu au găsit niciun individ suspect în baza aeriană folosită de aeronavele prezidențiale, astfel că starea de alertă a fost anulată după câteva ore.
Un oficial din cadrul FBI a declarat pentru CNN că a fost o stare de confuzie generată de faptul că în baza aeriană se desfășura un exercițiu pentru eliminarea pericolului unui atac cu arme de foc.
Însă, exact în timpul acestui tip de exercițiu, au apărut informații că ar fi în realitate un individ cu armă de foc în incinta bazei aeriene. Aceste informații s-au dovedit a fi eronate.
Presa americană relatase că Baza aeriană Andrews, situată în statul american Maryland și utilizată de președintele SUA, a fost închisă joi, pe fondul informațiilor privind prezența unui individ cu o armă automată. În baza aeriană Andrews a fost instituit un perimetru special de securitate joi la ora 9.00 (16.00, ora României), informează postul tv News4. Sute de militari și agenți de poliție au căutat suspectul, care, potrivit unor surse, ar fi deschis focul în centrul medical al unității militare. Niciun suspect nu a fost găsit, situația fiind rezultatul unei confuzii create în timpul unui exercițiu. Starea de alertă a fost anulată după câteva ore.
O decolare a aeronavei vicepreședintelui Joseph Biden spre statul Ohio a fost amânată din cauza situației.
În Baza Andrews, aparținând Forțelor Aeriene americane, sunt staționate de obicei avioanele și elicopterele Air Force One – cele care îl transportă pe președintele și vicepreședintele Statelor Unite. Baza aeriană se află la 25 de kilometri de Casa Albă și este utilizată de președintele Statelor Unite.