Prima pagină » Știri externe » FBI: Jurnaliștii americani sunt „țintele preferate” ale grupului terorist Stat Islamic

FBI: Jurnaliștii americani sunt „țintele preferate” ale grupului terorist Stat Islamic

FBI: Jurnaliștii americani sunt
Jurnaliștii americani sunt "țintele preferate" ale militanților grupului terorist Stat Islamic în Irak și Siria, avertizează Biroul Federal american de Investigații (FBI), conform site-ului Politico.com.

„FBI apreciază, pe baza declarațiilor și mesajelor online, că membrii grupului Stat Islamic și simpatizanții organizației teroriste îi consideră pe angajații presei americane drept ținte legitime pentru acte de răzbunare față de raidurile aeriene efectuate în Irak și Siria”, anunță FBI.

„Simpatizanții grupului terorist au lansat apeluri – pe rețele de socializare – în favoarea unor atacuri de răzbunare împotriva Statelor Unite și a intereselor americane”, adaugă FBI.

„FBI a obținut informații credibile că grupări afiliate organizației Stat Islamic au misiunea de a răpi jurnaliști în Orientul Mijlociu și de a-i duce în Siria”, precizează autoritățile federale americane.

Militanți ai grupului terorist Stat Islamic în Irak și Siria au decapitat, în ultimele luni, doi jurnaliști americani – James Foley și Steven Sotloff.

Grupul terorist Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Levant / Stat Islamic în Irak și Siria – SI/SIIL/SI) ocupă vaste regiuni din Irak și Siria, unde a instituit un „califat islamic”. O coaliție internațională condusă de Statele Unite bombardează poziții ale grupului terorist sunnit în Siria și Irak.