Femeia perfectă a Statului Islamic: Căsătorită de la 9 ani, iese din casă doar pentru jihad
Documentul, cu titlul Femeile din Statul Islamic: Manifest și Studiu de Caz, afirmă că femeile trebuie să rămână în spatele ușilor închise și să iasă din casă doar în circumstanțe excepționale, relatează The Guardian în ediția electronică. „Este preferabil întotdeauna ca femeia să rămână ascunsă și cu văl”, se arată în acest ghid, care consideră că magazinele de modă și saloanele de frumusețe sunt opera diavolului.
Ghidul pentru femei semioficial al grupării Stat Islamic (SI) a fost publicat pe un forum jihadist în limba arabă, luna trecută, cel mai probabil de organizația de media a Brigăzii al-Khanssaa, o grupare a femeilor înființată de SI. Ghidul a fost tradus acum în limna engleză de institutul londonez pentru combaterea extremismului Quilliam Foundation.
În introducere se precizează că ghidul nu a fost aprobat de gruparea Stat Islamic, dar este un document menit să „clarifice rolul femeilor musulmane și viața care este dorită pentru ele”, dar și „realitățile vieții și existența sfântă a femeilor în Statul Islamic”.
În ceea ce privește studiile, acestea trebuie să se concentreze pe religie, istoria Islamului, viața profetului Mahomed, dar și pe îndeletniciri precum tricotatul, gătitul sau creșterea copiilor. „Se consideră legitim ca o fată să fie căsătorită la vârsta de nouă ani. Cele mai pure fete vor fi căsătorite până la 16 sau 17 ani, cât sunt încă tinere și active”, subliniază ghidul.
Documentul condamnă modelul occidental pentru femei, care aleg educația și merg la serviciu, poartă haine la modă și bijuterii. „Această urbanizare, modernismul și moda sunt prezentate de Iblis (diavolul-n.r.) în magazine de modă și saloane de frumusețe”, subliniază ghidul, adăugând: „Modelul preferat de necredincioșii din Occident a eșuat în momentul în care femeile au fost eliberate din celula lor din casă”.
„Funcția fundamentală” a femeii este să stea în casă cu soțul și copiii, potrivit ghidului, care adaugă că acestea pot părăsi casa pentru a servi comunitatea numai în situații excepționale, pentru a participa la jihad atunci când bărbații nu sunt disponibili sau pentru a studia religia.