Prima pagină » Știri externe » Fetele cuplului Obama, concepute IN VITRO. Michelle Obama își lansează AUTOBIOGRAFIA printr-un turneu în săli polivalente din SUA

Fetele cuplului Obama, concepute IN VITRO. Michelle Obama își lansează AUTOBIOGRAFIA printr-un turneu în săli polivalente din SUA

Michelle Obama își lansează autobiografia "Becoming" prin adevărate spectacole în săli polivalente din orașele americane. Vezi primele detalii din carte și reacția imediată a lui Donald Trump

Fosta primă doamnă a SUA Michelle Obama mărturisește că s-a simțit „pierdută și singură” după ce a suferit un avort spontan în urmă cu 20 de ani, iar cele două fete ale cuplului au fost concepute prin fertilizare in vitro, potrivit Associated Press.

Pe 13 noiembrie, Michelle Obama lansează la nivel mondial cartea autobiografică „Becoming / Povestea mea„, în care își descrie fără rețineri viața, de la copilăria în Chicago și primele șocuri ale confruntării în public cu rasismul și până la sentimentul incredibil când a devenit întâia primă doamnă de culoare a SUA. Ea descrie dificultățile unei căsnicii cu un politician, mai tot timpul ocupat sau plecat de acasă.

„Am resimțit avortul spontan drept un eșec personal, pentru că nu știam cât de comune sunt avorturile spontane, fiindcă nu vorbeam niciodată despre acest subiect,” a povestit Michelle Obama pentru abcNews. La 34 de ani, ea a realizat că „ceasul biologic” nu este un mit și s-a decis să apeleze la fertilizarea in vitro.”

Michelle Obama nu crede că-l va putea ierta vreodată pe Donald Trump pentru că s-a alăturat celor care promovau falsa teorie că Barack Obama nu s-ar fi născut în Statele Unite. „A fost o încercare de diabolizare, bazată pe bigotism și xeonofobie,” spune fosta prima doamnă. „Ce s-ar întâmpla dacă o minte îngustă ia un pistol și pornește spre Washington? Daca ne atacă fetele? Cu aluziile sale răuvoitoare, strigate în gura mare, mi-a pus familia în pericol. N-am să-l iert niciodată.”

Donald Trump n-a avut nevoie de mai mult pentru a reacționa imediat la citatele despre el din cartea lui Michelle. Înainte de a pleca la Paris, președintele american a răspuns întrebărilor jurnaliștilor: „Michelle Obama a luat o grămadă de bani pentru cartea asta și a fost nevoită să introducă detalii cât mai controversate în ea,” a spus Trump. „Va dau și eu câteva replici pe măsură: Nu-l voi ierta niciodată pe Barack Obama pentru halul în care a ajuns Armata SUA datorită subfinanțării. Barack Obama a pus America în pericol.”

Michelle Obama își va lansa volumul autobiografic printr-un turneu de promovare prin Statele Unite, care începe marți, dar nu într-o librărie, ci într-o imensă sală polivalentă din Chicago. În ciuda prețului piperat (între 30 si 1.000 de dolari), zeci de mii de americani și-a cumpărat bilete să asiste la evenimentul care va fi moderat de Oprah Winfrey. Turneul va continua în săli de aceeași dimensiune din alte orașe americane, unde actrițe celebre (Reese Whiterspoon sau Sarah Jessica Parker, de exemplu) vor modera spectacolul.

Soții Obama au semnat un contract estimat la zeci de milioane de dolari, pentru a-și publica autobiografiile. După „Becoming”, va urma cartea lui Barack Obama, programată pentru anul viitor. Criticați pentru sumele pe care le vor obține, Barack și Michelle au declarat că o parte din veniturile din drepturi de autor vor fi donate organizațiilor caritabile, inclusiv Fundației Obama.

Becoming de Michelle Obama

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate