Fiica cea mare a președintelui american Barack Obama, „pețită” de un avocat kenyan: „Vă dau 50 de vaci, 70 de oi și 30 de capre pentru ea”

Publicat: 27 05. 2015, 08:04

This browser does not support the video element.

„Sunt interesat de ea încă din 2008”, a recunoscut tânărul avocat kenyan Felix Kiprono într-un interviu pentru „The Nairobian”. La acea vreme, președintele Obama era în campanie pentru a câștiga primul mandat la Casa Albă și fiica sa Malia avea zece ani.

„Am mărturisit acest fapt celor din familia mea și ei sunt pregătiți să mă ajute” pentru a strânge „darul” propus în schimbul mâinii tinerei, a precizat el.

Kiprono speră că președintele Obama o va lua pe fiica sa cu el în Kenya în iulie, când va efectua prima vizită în țara de origine a tatălui său, pentru a-i face în mod direct propunerea sa.

„Îi scriu acum o scrisoare lui Obama (…). Sper că ambasada va transmite mesajul. Am avut deja mai multe contacte cu ambasadorul american”, a spus el.

„Oamenii ar putea crede că sunt interesat de banii familiei (Obama), dar nu este cazul. Dragostea mea este reală”, a dat asigurări avocatul, care intenționează să o surprindă într-un cadru romantic.

„Pentru a-i arăta că este regina mea, îi voi prinde în păr liană și o voi cere de soție pe o colină din Bureti, în apropiere de țara tatălui meu, acolo unde sunt încoronați liderii și războinicii”, a dezvăluit el.

Tânărul îndrăgostit visează la o viață simplă alături de fiica președintelui american.

„Vom duce o viață simplă. O voi învăța pe Malia să mulgă vaca, să prepare ugali și mursik, la fel ca femeile kalenjin”, promite kenyanul.

Casa Albă încă nu a prezentat vreo reacție după aceste mărturisiri.