Filmul masacrului din Connecticut. Autorul crimelor a ucis 26 de persoane în mai puțin de trei minute, după care și-a luat viața
Autorul masacrului din statul american Connecticut, în care și-au pierdut viața 20 de copii cu vâsrte între 5 și 10 ani, alături de șase adulți, a săvârșit crima în doar trei minute, scrie The Daily Mail.
Adam Lanza, în vârstă de 20 de ani, a ajuns în jurul orei 9.30 la școala primară în care se aflau 575 de copii. Cinci minute mai târziu, al doilea cel mai sângeros incident de acest tip din istoria Statelor Unite ale Americii (SUA) se sfârșise.
După ce a parcurs cei circa 90 de metri de la mașina mamei sale, pe care o omorâse în acea dimineață, Lanza a intrat pe ușa principală, la ora 9:32, înarmat cu patru arme semi-automate, potrivit anchetatorilor.
Odată intrat în clădire, tânărul a împușcat pe oricine i-a ieșit în cale. Două dintre persoanele care au murit pe holurile școlii au fost directoarea Dawn Hochsprung și psiholoaga Mary Sherlach. Cele două femei, considerate „sufletul școlii” au fost găsite ulterior într-o baltă de sânge.
După ce a intrat într-o clasă, Lanza a început să tragă, repetând gestul și în sala de lângă, după care s-a sinucis.
Primul echipaj SWAT a ajuns la fața locului în jurul orei 9:45. Potrivit anchetatorilor, toate victimele au fost împușcate de mai multe ori.
Trei persoane au fost internate în urma incidentului, însă două au murit la spital. Profesorii și copiii care au supraviețuit au relatat presei americane despre momentele de groază prin care au trecut. Mai mulți profesori au încercat să-i ascundă pe copii în dulapuri sau i-au baricadat în băile instituției.