FINALA CHAMPIONS LEAGUE 2012, la nivel înalt. Cum au trăit Angela Merkel, David Cameron și Barack Obama marele meci. FOTO

Publicat: 20 05. 2012, 14:59
Actualizat: 21 05. 2012, 08:57

Liderii celor mai mari economii din lume au luat ieri o pauză de la summitul G8 și au urmărit împreună finala Champions League, care a avut loc pe stadionul Fusball Arena din Munchen, Germania.

Casa Albă a publicat o imagine cu o parte dintre șefii de stat prezenți la summitul G8 de la Camp David, Maryland, în timp ce se executau loviturile de pedeapsă.

Premierul David Cameron este cu mâinile în aer, bucuros de jocul Chelsea Londra, în timp ce cancelarul german Angela Merkel se uită atent la ecran. Între ei, Barack Obama, care este surprins de fotograf în timp ce striga.

Într-o altă fotografie, făcută la finalul meciului, Cameron o îmbrățișează pe Merkel, pe post de consolare pentru înfrângerea suferită de Bayern Munchen.

Formația Chelsea Londra a câștigat Champions League pentru prima oară în istorie, în fața echipei Bayern Munchen, cu scor 5-4 (0-0, 1-1), după executarea loviturilor de departajare.