Financial Times: Persistența inflației în SUA subminează argumentația lui Biden în CURSA ELECTORALĂ cu Trump
Creșterea inflației în Statele Unite subminează mesajul politic al președintelui Joe Biden, amenințând eforturile președintelui de apărare a rezultatelor economice într-o etapă crucială în confruntarea electorală cu Donald Trump, comentează cotidianul Financial Times.
Creșterea inflației cu 3,5% în martie, după o evoluție de 3,2% în februarie, îi îngreunează semnificativ argumentația lui Biden că inflația scade în mod constant după vârful atins în vara anului 2022.
Oficiali din cadrul Președinției SUA au afirmat că s-au așteptat permanent la un proces dificil al inflației, declarându-se încrezători că prețurile vor începe să scadă curând.
În cursul conferinței de presă organizate miercuri împreună cu premierul Japoniei, Fumio Kishida, președintele Biden a declarat că Rezerva Federală (Fed) oricum va începe reducerea dobânzii de referință anul acesta.
”Ar putea fi o amânare de o lună sau ceva de genul acesta”, a subliniat Biden.
În sondajele de opinie, Biden a reușit să recupereze teren în raport cu Trump în ultimele săptămâni și are un ușor avans.
”Dar există un pericol semnificativ cu care se confruntă președintele. Indicele prețurilor de consum a avut o creștere de 18,9% de la începerea mandatului său, în ianuarie 2021. Orice stagnare a progreselor în contracararea inflației riscă să afecteze tendința generală de îmbunătățire a popularității sale, cu doar șapte luni înaintea alegerilor”, notează cotidianul Financial Times.
”Lumea continuă să creadă că Statele Unite au o problemă semnificativă cu inflația. Indiferent că își aduc aminte de trecut sau pentru că majorările dobânzilor s-au transmis în prețuri, lumea continuă să creadă că inflația nu este total sub control”, afirmă Lawrence Summers, profesor la Universitatea Harvard și fost secretar al Trezoreriei.
De altfel, Summers a atras atenția că Fed ar putea, de fapt, să majoreze dobânda de referință, deși piețele financiare se așteaptă la o scădere.
”Trebuie să tratăm cu seriozitate posibilitatea ca următoarea manevră privind dobânzile să fie spre creștere, mai degrabă decât spre scădere”, a declarat Lawrence Summers, într-un interviu acordat Bloomberg Television.
Jerome Powell, președintele Fed, a semnalat recent că, în contextul în care inflația este fluctuantă, politica monetară strictă va fi menținută, mai ales că starea generală a economiei este bună.
”Faptul că economia SUA crește într-un ritm solid, faptul că piața muncii rămâne foarte puternică ne oferă șansa de a aștepta pentru a fi puțin mai încrezători în privința scăderii inflației înainte de a trece la pasul important de a reduce dobânzile. În mare parte, noile date despre inflație corespund așteptărilor noastre”, a afirmat Jerome Powell, reiterând că nu va putea fi redusă dobânda de referință până când inflația nu se va stabiliza în jurul valorii de optime de 2,0%.
Foto: Profimedia
Citește și: