Fitch retrogradează China
Agenția de evaluare financiară Fitch a retrogradat cu o treaptă ratingul pentru împrumuturi în monedă locală al Chinei, de la „AA-” la „A+”, din cauza riscurilor financiare rezultate din expansiunea rapidă a creditării și a sectorului nebancar de intermediere financiară, potrivit CNBC.
Perspectiva ratingului Chinei este stabilă.
China a înregistrat o creștere accelerată a creditării în urma pachetului de stimulare economică introdus în 2008-2009 în contextul crizei globale.
Finanțarea venită din credite bancare are o pondere în scădere pe piața din China, notează Fitch.
„Proliferarea altor forme de credit, în afara celor bancare, reprezintă o sursă de risc din perspectiva stabilității financiare”, potrivit agenției de rating.
Autoritățile au arătat în ultima perioadă o îngrijorare tot mai mare în privința activității de creditare nereglementată (shadow banking), iar instituția de supraveghere a cerut băncilor să verifice mai riguros activele unor produse de administrare a averii, astfel încât să evite posibile riscuri pentru sistemul financiar.
Calculele Fitch estimează îndatorarea statului chinez la 49,2% din PIB, în linie cu media țărilor din ctegoria de rating „A-„. Calificativul Chinei pentru credite în valută a fost însă confirmat la „A+”, susținut de rezervele valutare ale țării, cele mai mari din lume, de 3.300 miliarde de dolari la sfârșitul anului trecut.