Fiul cel mare al prințesei Norvegiei a fost REȚINUT. Este acuzat de viol

Publicat: 20 11. 2024, 19:37

Marius Borg Høiby, fiul cel mare al prințesei Norvegiei, Mette-Marit, a fost arestat din nou, de data aceasta fiind suspectat de viol, a anunțat Poliția marți.

Marius Borg Høiby este fiul vitreg al moștenitorului tronului norvegian, prințul Haakon, și fiul lui Mette-Marit dintr-o relație anterioară, informează Associated Press. Acesta nu are titlu regal sau îndatoriri oficiale.

Borg Høiby a fost arestat luni seara, la Oslo, sub acuzația că „a întreținut relații sexuale cu o persoană care era inconștientă sau, din alte motive, nu s-a putut opune”.

Născut dintr-o relaţie anterioară căsătoriei din 2001 a mamei sale cu Haakon, prinţul moştenitor al tronului norvegian, Marius Borg Hoiby, în vârstă de 27 de ani, a fost arestat marţi seara.

„Poliţia a extins acuzaţiile împotriva lui Marius Borg Hoiby. Actul de acuzare include, de asemenea, un caz de încălcare a articolului 291b din Codul Penal, referitor la elaţii sexuale cu o persoană care este inconştientă sau care din alte motive nu se poate opune faptei”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Ce spun autoritățile din Norvegia

Acuzaţia vine după informaţiile primite la începutul acestei luni în cadrul anchetei iniţiate împotriva lui în august. Hoiby a fost reţinut luni seară, la ora locală 23:12, în timp ce se afla în maşină împreună cu fosta sa iubită – protagonista incidentului care a dus la prima arestare – şi se află în prezent în arest, potrivit Poliţiei. Urmează să se decidă dacă va fi prezentat în faţa unui judecător care va hotărî o eventuală arestare preventivă.

Marius Borg Hoiby a fost reţinut timp de câteva ore la începutul lunii august în urma unui incident care a avut loc în apartamentul fostei sale iubite, fiind acuzat de vătămare corporală, pagube materiale şi ameninţare, într-un dosar care a fost extins ulterior şi care le include pe două dintre fostele sale partenere şi o altă persoană.

La câteva zile după arestarea sa în august Hoiby a recunoscut o parte dintre acuzaţii invocând probleme asociate consumului de alcool şi de alte substanţe, dar şi probleme psihice.

Casa Regală Norvegiană a fost reticentă în a comenta cazul lui Marius Borg Hoiby, notează EFE. Prinţul moştenitor Haakon a făcut o scurtă referire la acest caz de două ori în public, numind situaţia „dificilă” şi „gravă” şi precizând că nu doreşte să facă alte comentarii în cursul desfăşurării anchetei.

Sursa foto: Profimedia