FMI acordă Ucrainei un nou ajutor financiar

Publicat: 12 02. 2015, 12:18

„Echipa care lucrează la Kiev a ajuns la un acord cu guvernul ucrainean pentru un program de reforme economice care va susținut prin Facilitatea de finanțate extinsă, în valoare de aproximativ 17,5 miliarde de dolari din partea FMI”, se arată într-un comunicat al instituției.

Noul program înlocuiește acordul stand by pe care Ucraina îl avea cu FMI și urmează să fie aprobat de conducerea executivă a instituției.

„Aceste resurse puse la dispoziție vor fi completate de alte surse de finanțare. După cum a anunțat, guvernul ucrainean intenționează să negocieze cu deținătorii datorie sale suverane, pentru a-și îmbunătăți sustenabilitatea pe termen mediu. În total, pachetul de finanțare este estimat să se ridice la 40 de miliarde de dolari și va dura patru ani”, a declarat Christine Lagarde, directorul general al FMI.

Lagarde a precizat într-un interviu că pachetul de salvare pentru Ucraina include și o contribuție din partea UE, în timp ce Statele Unite a promis naterior un ajutor în valoare de 2 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

„Noul program va susține stabilizarea economică imediată a Ucrainei și va sprijini setul de reforme îndrăznețe convenit, care are ca scop revenirea pe creștere a economiei pe termen mediu și îmbunătățirea standardelor de trai a populației”, a afirmat Lagarde într-un comunicat de presă.

Guvernul de la Kiev se confruntă cu cea mai gravă recesiune după 2009, FMI estimând că economia ucraineană s-a contractat cu până la 7,5% anul trecut, pe fondul conflictului din estul Ucrainei, care a afectat industria națională și exporturile, precum și încrederea investitorilor.

Bugetul național pe 2015 vizează reducerea cheltuielilor sociale și înghețarea salariilor și pensiilor la nivelul actual, pentru a menține deficitul bugetar la un nivel acceptabil.

Programul convenit cu FMI include reformarea sistemul energetic și creșterea producției de energie la nivel național, precum și asigurarea stabilității sectorului bancar.

În Belarus, la Minsk, au avut loc negocieri în vederea încheierii unei înțelegeri pentru încetarea conflictului din estul Ucrainei. reședintele rus, Vladimir Putin, a anunțat joi că un acord a fost încheiat la Minsk pentru încetarea ostilităților în Ucraina începând de duminică, 15 februarie.

O decizie de compromis a fost luată cu privire la o zonă demilitarizată pe linia frontului, care era principalul punct de blocaj în cadrul negocierilor. Putin a precizat că forțele ucrainene își vor retrage armamentul greu dincolo de linia de front. Separatiștii se vor retrage de asemenea dincolo de linia frontului, așa cum a fost ea stabilită în septembrie, când a fost încheiat armistițiul anterior.