Fonduri de peste 10 miliarde de dolari, promise sirienilor la Londra
Fonduri în valoare de șase miliarde de dolari (5,4 miliarde de euro) au fost promise pentru anul 2016, iar alte cinci la orizonatul lui 2020, a precizat el. Niciodată nu s-a strâns o asemenea sumă într-o singură zi și pentru o singură cauză, și-a exprimat mulțumirea Ban Ki-moon, secretarul general al ONU.
ONU a lansat un apel la strângerea a 7,73 miliarde de dolari (6,9 miliarde de euro) în vederea acoperirii nevoilor celor mai urgente, numai în cursul acestui an, ale celor șase milioane de persoane deplasate și patru milioane de refugiați. Țările din regiune cer, în plus, alte 1,2 miliarde de dolari (1,1 miliarde de euro).
Ilustrând gravitatea situației, premierul turc, a cărui țară găzduiește 2,5 milioane de sirieni, a anunțat începutul unui nou exod – provocat de intensificarea bombardamentelor la Alep, în nordul Siriei.
„Aproximativ 60.000-70.000 de persoane din tabere de la nord de Alep se îndreaptă către Turcia”, a declarat Ahmet Davutoglu, adăugând că 300.000 de locuitori din oraș sunt pregătite să le urmeze.
Indiferent de costul acestei decizii, porțile Turciei le vor rămâne deschise, a promis el ulterior, acuzând armata siriană și aviația rusă că urmăresc să înfometeze orașul.
Potrivit unei surse militare siriene, Alepul – ținta unei ample ofensive lansate la începutul săptămânii de către forțe guvernamentale susținute de aviația rusă – ar putea să fie repede încercuit. Orașul este împărțit de ani de zile între loialiști și insurgenți.
„Văzând durerea și suferința pe care le trădează privirile poporului meu, pot să vă spun că ne-am atins limita”, a avertizat la rândul său regele Abdallah al Iordaniei, a cărui țară găzduiește, de asemenea, numeroși refugiați sirieni, la fel ca Libanul.
Situația refugiaților este catastrofală, dar cea a orașelor asediate – în care se moare adesea de foame – este și mai rea, au subliniat mai mulți vorbitori, inclusiv secretarul de Stat american.
„Faptul că oameni au ajuns să mănânce iarbă și frunze, să ucidă animale rătăcite pentru a supraviețui ar trebui să afecteze conștiința tuturor popoarelor civilizate și să ne amintească faptul că avem cu toții obligația de a îndrepta această situație”, a subliniat John Kerry.
– „Câți sirieni sunt în această sală?”
Marea Britanie, Norvegia și Germania, țările organizatoare ale Conferinței, au promis 1,76 miliarde de dolari (1,57 miliarde de euro), 1,17 miliarde de dolari (1.04 miliarde de euro) și, respectiv 2,57 miliarde de dolari (2,3 miliarde de euro) pe o perioadă de trei ani. Contribuția Statelor Unite se va ridica la 890 de milioane de dolari în exercițiul bugetar în curs, a anunțat Washingtonul.
Uniunea Europeană, care dorește să oprească afluxul de refugiați, va debloca încă din acest an trei miliarde de euro (3,36 miliarde de dolari) în vederea ajutorării țărilor vecine Siriei, primele care-i primesc pe sirieni, a promis Donald Tusk, președintele Uniunii.
Pe frontul diplomatic, emisarul ONU Staffan de Mistura a anunțat miercuri suspendarea negocierilor de la Geneva – afectate grav de ofensiva guvernamentală vizând Alepul și de bombardamentele ruse.
John Kerry a declarat că a evocat acest subiect cu omologul său rus Serghei lavrov. „Am convenit că suntem angajați într-o discuție despre mijloacele prin care să ajungem la un armistițiu și la anumite măsuri imediate de sporire a încrederii în vederea furnizării unui ajutor umanitar”, a spus el.
„Zilele care urmează este necesar să fie folosite pentru a se reveni la masa negocierilor, ci nu pentru a câștiga teren pe câmpul de luptă”, a îndemnat secretarul general al ONU Ban Ki-moon.
O bună parte din fondurile angajate la Londra vor permite să se asigure școlarizarea copiilor refugiaților și să se creeze locuri de muncă pentru părinții lor, ceea ce reprezintă un mod de recunoaștere a faptului că acest conflict armat nu va fi soluționat pe termen scurt.
Reprezentanți ai societății civile siriene veniți să asiste la Conferință au fost emoționați de faptul că donatorii se interesează în primul rând de refugiați și i-au îndemnat să facă mai mult pentru sirienii rămași în țară.
Ruba Mhaissen, fondatoarea organizației SAWA, și-a exprimat regretul față de faptul că a fost unul dintre puținii vorbitori sirieni. „Despre iertare vorbiți-ne! Nu vorbiți doar despre noi. Nu o faceți doar în numele nostru. Câți sirieni sunt în această sală? Ridicați mâna, vă rog. Una, două persoane… Este formidabil!”, a spus ea ironic.