Forțarea retragerii președintelui Biden ridică probleme de LEGITIMITATE democratică /Trump probabil va fi favorizat în scrutinul prezidențial
Forțarea retragerii președintelui Joe Biden generează probleme de legitimitate în procesul electoral din Statele Unite, iar promovarea opțiunii Kamala Harris riscă să divizeze Partidul Democrat, situație care îl va avantaja pe adversarul republican, Donald Trump, în scrutinul prezidențial din noiembrie.
După ce a insistat în ultimele săptămâni, inclusiv până vineri, că rămâne în cursa prezidențială, Biden a anunțat duminică, printr-o scrisoare deschisă, retragerea candidaturii, pe fondul presiunilor unora dintre liderii Partidului Democrat și, mai important, ale influenților donatori de campanie.
Sâmbătă, membrii echipei de campanie organizau evenimentele electorale din următoarele zile, dar, conform unor surse, Biden s-a răzgândit brusc și a decis ieșirea din cursa prezidențială.
În mesajul inițial privind retragerea, Biden nu a anunțat sprijinul pentru nominalizarea vicepreședintelui Kamala Harris. A revenit după aproximativ o jumătate de oră cu un mesaj pe platforma X în care își anunța ”susținerea totală” pentru vicepreședinte și cerea unificarea eforturilor Partidului Democrat pentru ”învingerea lui Trump”.
Promovarea vicepreședintelui Harris generează diviziuni în Partidul Democrat
Procesul de selecție a candidatului în cursa prezidențială a implicat votul alegătorilor înscriși în partid, în fiecare stat. Biden a trecut deja prin acest proces anul acesta, iar delegații Partidului Democrat urmau să îi valideze candidatura în august. Kamala Harris a fost candidata lui Biden pentru postul de vicepreședinte, astfel că forțarea transferului acesteia pe poziția de candidat la președinție va ridica semne de întrebare privind legitimitatea procesului de selecție, care riscă să devină haotic.
Deja există voci care evocă necesitatea altor candidaturi, iar delegații vor avea sarcina dificilă de a selecta un candidat care să poată face față cursei prezidențiale.
Forțarea retragerii lui Biden generează probleme de legitimitate democratică
Dincolo de semnele de întrebare referitoare la validitatea procesului de selectare a candidatului Partidului Democrat, forțarea retragerii lui Biden generează dubii și asupra continuării exercitării actualului mandat de președinte.
Opoziția republicană a cerut deja demisia lui Biden din funcția de președinte, argumentând că, dacă s-a retras din cauza stării de sănătate și a vârstei înaintate, nu mai poate continua.
”Biden nu a avut starea necesară pentru a candida la funcția de președinte și, categoric, nu este capabil să fie președinte. Iar Kamala Harris va fi mai ușor de învins”, a afirmat Trump.
Iar Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților, i-a cerut explicit lui Biden să demisioneze.
Kamala Harris este preferată de unii lideri democrați pentru că ar beneficia de donațiile electorale primite de Biden și de imaginea de vicepreședinte. Dar este deja ținta predilectă a republicanilor din cauza rezultatelor slabe în combaterea imigrației la frontiera dintre SUA și Mexic. În plus, Harris nu este foarte populară în rândul democraților de rând și, cu atât mai puțin, la nivel general.
Criza riscă să îi alieneze pe mulți simpatizanți ai lui Biden
Forțarea retragerii candidaturii lui Biden va ridica semne de întrebare în principal asupra motivelor reale și a mizelor. Acest lucru riscă să îi alieneze pe unii democrați care îl susțin cu loialitate pe Biden. În plus, pe fondul incertitudinii, va fi greu ca Partidul Democrat, incoerent asupra candidaturii, să atragă din electoralul general alegători independenți indeciși.
Biden a afirmat constant, înaintea retragerii, că era ”cel mai potrivit candidat” din Partidul Democrat pentru a-l învinge pe Trump.
Actuala criză din Partidul Democrat probabil va consolida poziția lui Trump și rămâne de văzut dacă nu cumva Biden chiar era cel mai potrivit candidat pentru a concura cu fostul președinte Trump.
Foto: Profimedia
Citește și:
Prognoză meteo specială pentru București. Cum va fi vremea în orele următoare în Capitală