Raidurile de miercuri au vizat orașele Kafr Zita, Kafr Nabudah, al-Sayyad și satul al-Lataminah din provincia Hama, precum și orașele Khan Shaykhun și Alhbit din Idlib, a precizat OSDO.
Cea mai mare parte a provinciei Idlib este controlată de o alianță a insurgenților, din care fac parte aripa siriană a rețelei al-Qaida, Frontul al-Nusra, și alte grupări islamiste care au pus presiune pe armata siriană.
În zonă s-au înregistrat de asemenea bombardamente cu rachete sol-sol, a adăugat Observatorul, care monitorizează conflictul cu ajutorul surselor din teren.
Rusia, un aliat al președintelui sirian Bashar al-Assad, a început o campanie aeriană în Siria săptămâna trecută, afirmând că vizează militanții grupării jihadiste Stat Islamic.
Dar luptătorii din teren și statele occidentale au avertizat că operațiunea rusă se concentrează pe grupările rebele și are ca scop să consolideze regimul lui Bashar al-Assad.