Fost lunetist american decorat pentru misiuni în Irak, ucis într-un stand pentru tir în Texas
Un fost militar american de elită, Chris Kyle, care ar fi ucis, ca lunetist în cadrul forțelor americane aeriene, peste 150 de irakieni, în cursul războiului, a fost împușcat mortal, sâmbătă, într-un stand pentru tir, în statul Texas (sud), a anunțat duminică Fundația Fitco Cares, relatează AFP.
Chris Kyle, în vârstă de 38 de ani, era foarte atașat de aceasă fundație, Fitco Cares, la crearea căreia a contribuit și care le oferă ajutor veteranilor afectați de stres posttraumatic, după ce se întorc din misiuni efectuate în teatre de operațiuni.
Kyle participa sâmbătă la o astfel de activitate, menită să îl ajute pe un militar afectat de stres posttraumatic, organizată într-un stand pentru tir la Glen Rose, în Texas, potrivit postului local de televiziune WFAA-TV.
Acest tânăr militar, în vârstă de 25 de ani, a fost arestat, el fiind suspectat că i-a împușcat atât pe Chris Kyle, cât și pe un vecin al acestuia.
Chris Kyle a participat la patru misiuni în Irak, în perioada 1999-2009. El a primit multiple distincții pentru serviciile sale și a scris o carte, „American Sniper”, în care recunoaște că, văzând numărul de persoane pe care le-a ucis, insurgenții irakieni au pus un premiu pe capul său.