Fosta bancă Dexia din Belgia vrea să vândă o parte din colecția de artă, stârnind indignare publică

Publicat: 13 12. 2012, 22:41
Actualizat: 07 02. 2016, 04:18

Fosta bancă Dexia din Belgia, naționalizată și redenumită Belfius, intenționează să vândă o parte din colecția sa de artă, între care se numără lucrări ale unor pictori renumiți precum Rubens, anunțul provocând indignarea unor personalități din lumea artei și politicii, transmite AFP.

Banca este deținătoarea uneia din cele mai importante colecții private de artă din regatul belgian, care include 4.500 de lucrări, inclusiv tablouri de Rubens, Jordaens, Ensor și Magritte.

Belfius a luat recent decizia de principiu de a limita colecția la lucrări realizate după anul 1830, data independenței Belgiei, a declarat Moniek Delvou, purtător de cuvânt al băncii.

„Vom ceda lucrările mai vechi, dar nu am stabilit încă în ce condiții”, a spus Delvou, explicând că, în calitate de bancă publică, Belfius are obligația unei gestiuni bune și de a face economii.

Banca urmează anul viitor să renunțe la sponsorizarea echipei de fotbal FC Bruges, unul dintre cele mai importante cluburi de fotbal adin Belgia.

Delvou a arătat că banca înțelege emoția provocată de anunțul referitor la vânzarea lucrărilor de artă, care ar putea părăsi Belgia.

Contestările au depășit joi mediul artistic și au atins și lumea politică.

Ministrul Întreprinderilor Publice, Paul Magnette, s-a declarat „indignat”, în Parlament, de această decizie și a cerut conducerii Belfius un gest moral.

„Desigur, administratorii băncii au datoria să acționeze în interesul acesteia și ei trebuie să decidă ce este mai bine, dar vânzarea unei părți din colecție nu va aduce un câștig spectaculos”, a spus oficialul.

Directorul Muzeului de Artă, Michel Draguet, a afirmat la rândul său, în publicația Le Soir, că „multe muzee străine se vor bucura de acest gest, având în vedere că nicio națiune cât de cât educată nu l-a practicat”.

Statul belgian a devenit proprietarul Dexia Banque Belgique în octombrie 2011, pentru a evita desființarea instituției financiare, după ce holdingul franco-belgian Dexia a devenit victima crizei datoriilor și a fost desființat.