Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite Barbara Bush, în vârstă de 88 de ani, a fost spitalizată în Texas din cauza unei probleme respiratorii, a anunțat marți seara un comunicat al biroului soțului său, fostul președinte George H. W. Bush, relatează AFP.
„Fosta primă doamnă Barbara Bush a fost internată în spitalul metodist Houston pentru un tratament în legătură cu o problemă respiratorie”, a anunțat acest comunicat.
„Ea are un moral excelent și a primit deja vizitele soțului și a familiei”, a adăugat acest comunicat, fără alte precizări. Potrivit presei americane, ea prezintă simptome de pneumonie.
Barbara Bush a fost Primă Doamnă din 1989 până în 1993. Ea este mama fostului președinte George W. Bush, care s-a aflat la putere la Washington din 2001 până în 2009.