Fostul lider chinez Bo Xilai a fost condamnat la închisoare pe viață

Fostul lider chinez Bo Xilai a fost condamnat la închisoare pe viață
Publicat: 22/09/2013, 11:40

Bo Xilai, fostul lider chinez aflat la originea celui mai amplu scandal politico-criminal cunoscut de regim de la sfârșitul revoluției culturale, a fost condamnat duminică la închisoare pe viață, relatează AFP.

„Curtea pronunță o pedeapsă de închisoare pe viață cu privare permanentă de drepturi politice”, afirmă textul hotărârii, dat publicității pe Sina Weibo, un echivalent chinez al Twitter, de către tribunalul din Jinan, capitala provinciei Shandong (est), unde a avut loc procesul său, luna trecută.

Bo Xilai a fost condamnat pentru corupție, deturnare de fonduri și abuz de putere, în special în cazul asasinării de către soția sa, Gu Kailai, a unui om de afaceri britanic, Neil Heywood.

Curtea „îl condamnă pe Bo la 15 ani de închisoare pentru deturnare de fonduri și la șapte ani pentru abuz de putere”, detaliază în continuare sentința, adăugând că „toate bunurile sale vor fi confiscate”.

Acest verdic – deosebit de sever – își pune amprenta definitiv pe cariera oficialului politic cu rangul cel mai înalt (el a fost, până anul trecut, membru al Biroului politic al Partidului Comunist Chinez) adus în fața justiției de la condamnarea, în 1998, a fostului primar al Beijingului, Chen Xitong, și cea a primarului orașului Shanghai, Chen Liangyu, în 2008, ambii pentru corupție.

În cadrul procesului său din august, el a fost acuzat că a primit mită 2,6 milioane de euro și a deturnat fonduri publice în valoare de peste 600.000 de euro, în special pentru achiziționarea, în 2001, a unei vile la Cannes, pe coasta de Azur franceză, administrată de Neil Heywood și de un om de afaceri francez, Patrick Devillers.

Ambițios și charismatic, perceput o vreme drept un rival al actualului președinte Xi Jinping, acest fost ministru al Comerțului a preluat în 2007 conducerea imensei metropole Chongqing (sud-vest), din care a reușit să facă un pol economic major.

El s-a individualizat orchestrând aici o campanie de reabilitare a valorilor maoiste cele mai „retro”, în paralel cu o reprimare violentă sub pretextul luptei împotriva „mafiei”, care s-a soldat cu aproape 5.000 de arestări, dintre care mulți antreprenori privați.

Decăderea sa, anul trecut, o adevărată lovitură de teatru, a fost provocată de plecarea omului său de încredere, șeful poliției din Chongqing, Wang Lijun. Certat cu șeful său, acest „superpolițist” a cerut în zadar azil politic la consulatul american din Chengdu, capitala Sichuan.

El a dezvăluit, între altele, că omul de afaceri britanic a fost asasinat de propria soție a lui Bo Xilai, Gu Kailai. Această avocată strălucită, care ar fi acționat din motive financiare și pentru a-și „proteja” fiul, a fost condamnată anul trecut la închisoare pe viață.

Pentru Bo Xilai, acesta a reprezentat sfârșitul. Popular în fieful său din Chongqing și în rândul nostalgicilor după maoism, acest „prinț roșu”, fiul unei figuri a revoluției comuniste, este mai puțin apreciat în sferele înalte ale regimului: personalitatea sa flamboaiantă și populismul său sunt percepute în aceste medii drept o amenințare pentru o conducere „colegială”, care marșează pe consens de la dispariția lui Deng Xiaoping în 1997, ultima figură istorică a comunismului chinez.

Bo Xilai și-a făcut o ultimă apariție în Adunare în martie anul trecut – când a respins în fața presei zvonurile privind căderea sa iminetă – înainte de a dispărea în mâinile poliției interne a PCC, deținut în secret.

Dar șocul a fost așa de mare în cadrul partidului și rândul opiniei publice, încât congresul PCC, care urma să reînnoiască în octombrie întreaga conducere – Xi Jinping i-a succedat lui Hu Jintao – a fost amânat cu o lună.

A fost necesar aproape un an pentru ca Bo Xilai, căruia între timp i-au fost retrase toate titlurile, să își facă reapariția, de această dată în fața judecătorilor, în august, la Jinan.

În mod surprinzător, la bară, Bo Xilai nu a apărut „spășit”, așa cum se întâmplă de obicei la procesele chineze. El și-a confirmat temperamentul ținându-le piept judecătorilor și acuzării, negând în bloc aproape toate faptele de corupție imputate, tratându-și soția drept „nebună” și „mincinoasă” – ea depune mărturie împotriva lui într-o înregistrare video – și pe Wang Lijun, fostul său om de încredere, drept un personaj „malefic”.

Severitatea verdictului de duminică este și o sancțiune pentru comportamentul său sfidător, potrivit analiștilor.

O altă surpriză a fost durata procesului, de cinci zile, dincolo de cele 24-48 de ore obișnuite. În plus, justiția aflată sub controlul strict al Partidului, a inovat transmițând mesaje online despre dezbateri, urmărite de milioane de internauți.

De la începutul acestui caz, singura versiune disponibilă a faptelor este cea oficială.

Bo Xilai a afirmat totuși că superpolițistul Wang Lijun era îndrăgostit de soția sa ucigașă sau că fiul său, Bo Guagua, o caricatură a „tineretului de aur” chinez, ducea o viață luxoasă colindând lumea.

Verdictul de duminică încheie scandalul dar, pentru imaginea nomenclaturii chineze, deja foarte degradată în ochii opiniei publice, răul creat rămâne.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Șoferii din România nu pot face ITP. Anunț oficial de la RAR
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o...