Fostul lider palestinian Yasser Arafat va fi dezgropat, pentru a se stabili dacă a fost otrăvit
Trupul lui Yasser Arafat va fi deshumat marți, pentru a fi supus unor teste care să determine dacă moartea sa, din 2004, a fost provocată prin otrăvire, au anunțat oficiali din Palestina, conform BBC.
Conform medicilor, Arafat a murit la Paris, din cauza unui atac hemoragic provocat de o boală de sânge. În Franța are loc însă o anchetă privind presupusa ucidere a liderului palestinian, după ce experți elvețieni angajați de o echipă care a realizat un documentar pentru televiziunea Al Jazeera a găsit urme de poloniu-210 pe unele obiecte aparținând lui Arafat.
Mormântul lui Yasser Arafat se află în Ramallah, Palestina. După ce va fi dezgropat, oameni de știință din Franța, Elveția și Rusia vor preleva probe, conform șefului serviciului secret palestinian, Tawfik Tirawi. Corpul lui Arafat va fi înmormântat în aceeași zi, cu onoruri militare.
Yasser Arafat a condus Frontul pentru Eliberarea Palestinei timp de 35 de ani și a devenit primul șef al Autorității Palestiniene, în 1996. El s-a îmbolnăvit subit în octombrie 2004 și a fost dus la un spital militar din Paris, unde a murit pe 11 noiembrie 2004, la vârsta de 75 de ani.
Inițial, văduva lui Arafat s-a opus dezgropării acestuia, însă a fost de acord până la urmă să susțină ancheta și a cerut autorităților palestiniene să permită acest lucru.