EXCLUSIV VIDEO | Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, despre ce ar trebui să știm din Tratatul României cu Rusia, în contextul războiului din Ucraina: ”Ambele părți se obligau să nu modifice frontierele prin folosirea forței”

Fostul ministru al Afacerilor Externe Cristian Diaconescu a dezvăluit, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV, contextul și aspectele-cheie ale negocierilor Tratatului privind regimul frontierei cu Ucraina și Tratatului politic cu Rusia, încheiate înainte de aderarea României la NATO. Cristian Diaconescu spune că ambele tratate au fost necesare atât pentru interesul național, cât și pentru că NATO voia să știe exact unde se termină spațiul euro-atlantic, să aibă o vecinătate stabilă și pârghii juridice pentru negocieri în cazul unui eventual conflict. 

Cristian Diaconescu, jurist de profesie și diplomat de carieră, a fost ministru în trei guverne, la Justiție și la Afaceri Externe, ulterior consilier prezidențial. În perioada în care a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe, din 1990 până în 2004, Cristian Diaconescu a fost și reprezentant la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și la Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), având și rol de negociator şef pentru tratatele şi acordurile bilaterale privind regimul frontierelor, precum şi pentru măsurile de creștere a încrederii şi securității în Europa.

Printre tratatele și acordurile pe care le-a negociat în acea perioadă au fost Tratatul privind regimul frontierei cu Ucraina și Tratatul politic cu Federația Rusă, prevederile acestora fiind cu atât mai importante acum, în contextul invaziei trupelor ruse în Ucraina.

ACTUALITATE Victor Ponta: „Vreau o șapcă cu ‘Make DÂMBOVIȚA great again’”

17:30

SURSE Șefii Parlamentului, aleși luni dimineață. Daniel Suciu, PSD, la Camera Deputaților și Ilie Bolojan, PNL, la Senat

17:12

”Tratatul privind frontiera cu Ucraina, necesar pentru că ne apropiam de integrarea în NATO”

În ce privește Tratatul privind regimul frontierei cu Ucraina, Cristian Diaconescu a explicat că acesta era necesar nu doar pentru interesul României, ci și pentru că se apropia integrarea în NATO, iar negocierile au durat cinci ani.

Negocierea Tratatului privind regimul frontierei româno-ucrainene a început în 1998, în paralel cu Acordului privind delimitarea spațiilor maritime. Tratatul a fost semnat la Cernăuți, în 2003 și a intrat în vigoare din 27 mai 2004.

„Pentru Tratatul de frontieră cu Ucraina, a început negocierea chiar după 1990, însă a trenat. Eu am preluat din 1998 și această negociere a durat cinci ani.

Îndeobște se realizează un acord de frontieră, numai că exista o problemă. Partea ucraineană considera, la un moment dat, că separarea printr-o frontieră a românilor de o parte și de alta trebuie să rămână instituționalizată printr-o formulă juridică, cu forță obligatorie cât de se poate de aplicată. Deci, un tratat se ratifică în Parlament, un acord este numai la aprobarea guvernelor.

De ce trebuia să face acest tratat? Pentru că ne apropiam de integrarea în Alianța Nord-Atlantică. Or, discutam nu numai despre frontiera României, ci și despre frontiera Alianței Nord-Atlantice.

În al doilea rând, aveam un tratat între România și Ucraina, încheiat în 1997, care mandata negocierile ulterioare, nu numai în ceea ce privește frontiera, complicat, și fluvială și terestră, dar mai ales în ceea ce privește delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive din Marea Neagră, pentru că nici acolo nu exista o reglementare a frontierei.

Deci, și din punct de vedere al interesului național al României în acel moment, și din perspectiva Alianței Nord-Atlantice, care dorea să știe exact unde se termină spațiul euro-atlantic, era necesar a avea acest tratat. S-a negociat timp de cinci ani”, a detaliat fostul ministru de Externe.

În ce privește Acordul pentru delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive ale României şi Ucrainei în Marea Neagră, negocierile au eșuat, astfel că, în 2004, România a sesizat Curtea Internațională de Justiţie de la Haga. Disputa dintre România și Ucraina era pentru 12.200 de kilometri pătrați de platou continental, cu resurse uriașe de hidrocarburi.

Cristian Diaconescu a amintit de soluționarea în 3 februarie 2009, la Curtea Internațională de Justiție, a disputei cu Ucraina pentru delimitarea spațiului maritim din Marea Neagră. Decizia din urmă cu mai bine de 13 ani – considerată un succes istoric, după zeci de runde de negocieri eșuate cu partea ucraineană -, a fost în favoarea României, care devenea mai mare cu 9.700 de kilometri pătrați de spații maritime, platou continental și zonă economică exclusivă din Marea Neagră.

„În momentul în care partea ucraineană nu a susținut o formulă de compromis rezonabilă pe care noi o propuneam în ce în ceea ce privește delimitarea Mării Negre, colegul meu din acel moment, Bogdan Aurescu (actualul ministru de Externe – n.r.) – eu trecând ministrul Justiției – a preluat tema, mergând la Haga. În februarie 2009, la Haga, la Curtea Internațională de Justiție, s-a pronunțat o hotărâre care practic a asigurat României cam 80% din orizontul de așteptare în ceea ce privește această delimitare”, a spus fostul ministru de Externe.

Negocierile pentru Tratatul politic cu Rusia: ”NATO dorea să aibă o vecinătate stabilă”

În ceea ce privește Tratatul politic cu Rusia, Cristian Diaconescu a spus că și acesta era necesar atât pentru interesul național, cât și pentru că se dorea o integrare în Alianța Nord-Atlantică, iar pentru asta trebuia stabilit clar ce fel de relații dezvoltă cele două părți, în baza căror principii și norme își rezolvă problemele din relațiile bilaterale și ce garanții au că pot alege liber alianțele de securitate.

Alianța Nord-Atlantică, în acel moment, dorea să aibă o vecinătate cel puțin stabilă sau, în orice caz, pârghii juridice ca în caz de conflict să existe totuși niște instrumente juridice care să poată face obiectul unor negocieri”, a spus fostul șef al diplomației române.

Cristian Diaconescu a explicat că Tratatul din 2003 aducea o modificare ”absolut necesară”, care dădea dreptul României și Rusiei de a-și alege aranjamentele de securitate, după ce anterior exista obligația de a se consulta reciproc înaintea aderării la o alianță de securitate.

„Scrie în tratat ceva foarte interesant și, sigur, este în plan bilateral, dar, totuși, este o înțelegere între Federația Rusă și un stat membru NATO, ratificat și prorogat termenul de aplicare a acestui tratat de Duma de Stat inclusiv în 2013.

În acel tratat se spune așa: ambele părți, în primul rând, își respectă dreptul suveran de a-și alege aranjamentele de securitate.

Era o modificare absolut necesară – pentru cei care se întreabă acum -, pentru că, în 1991, avusese loc o negociere din care a rezultat un document în care părțile erau obligate să se consulte reciproc înaintea aderării la o alianță de securitate sau alta. Deci, libera decizie, cum e și normal, suveran, a statelor din acest punct de vedere”, a detaliat Cristian Diaconescu.

Mai mult, prin articolul 2 al Tratatului, Rusia și România se angajau să nu modifice frontierele prin folosirea forței.

Federația Rusă se obliga ca, împreună cu România, să discute orice problemă care ar reprezenta o preocupare de securitate. Ambele părți se obligau să nu modifice frontierele prin folosirea forței, deci să respecte prevederile actul final de la Helsinki, din 1975 – încălcat pentru prima oară de Federația Rusă în 2014 – și, în egală măsură, să respecte principiile cartei ONU.

Acest text există și este foarte important. Dacă astăzi s-ar pune în discuție orice fel de argumentație în legătură cu aceste subiecte, acest tratat reprezintă un instrument juridic – încă o dată spun -, cu forță juridică obligatorie, «legally-binding», care, sigur, nu te apără până la capăt, dar, în orice caz, poate reprezenta un anume argument în legătură cu o atitudine sau alta”, a explicat fostul ministru de Externe.

Articolul 2 al Tratatului cu Rusia prevede:

”Părțile contractante reafirmă inadmisibilitatea folosirii forței sau amenințării cu forța împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a oricărui stat sau în orice alt mod incompatibil cu scopurile şi principiile Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi necesitatea soluţionării tuturor problemelor internaţionale prin mijloace paşnice.

În cazul apariţiei unor diferende sau a unor situaţii care pot ameninţa sau ameninţă pacea ori securitatea internaţională sau aduc atingere securităţii uneia ori ambelor părţi contractante, ele procedează la schimburi de păreri în scopul găsirii unor mijloace adecvate de reglementare paşnică a diferendelor sau a situaţiilor ivite, în conformitate cu Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi cu documentele Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

Dacă una dintre părţile contractante va face obiectul unui act de agresiune armată sau se va găsi în pericol de agresiune din partea unui stat terţ ori a unor state terţe, aceasta poate să ceară celeilalte părţi contractante să aibă loc consultări în această problemă, pentru a favoriza soluţionarea conflictului conform Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite şi documentelor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa”.

Urmăriți interviul integral:

Autor

Adina Anghelescu

Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat în Drept, specializat în nișa subiectelor ... vezi toate articolele