Prima pagină » Știri externe » Fostul premier al lui Mohamed Morsi a fost condamnat la un an de închisoare în Egipt

Fostul premier al lui Mohamed Morsi a fost condamnat la un an de închisoare în Egipt

Fostul premier al lui Mohamed Morsi a fost condamnat la un an de închisoare în Egipt
O Curte de apel a confirmat luni condamnarea la un an de închisoare a premierului președintelui destituit Mohamed Morsi pentru că nu a aplicat o decizie a justiției, cel mai recent episod într-o represiune extinsă la adresa islamiștilor, relatează AFP.

O Curte de apel a confirmat luni condamnarea la un an de închisoare a premierului președintelui destituit Mohamed Morsi pentru că nu a aplicat o decizie a justiției, cel mai recent episod într-o represiune extinsă la adresa islamiștilor, relatează AFP.

Hicham Qandil a fost condamnat în primă instanță în iulie pentru că nu a executat sentința care anula privatizarea unei companii publice și ordona întoarcerea angajaților concediați.

La începutul lui septembrie, justiția a ordonat sechestrarea averii lui Qandil și i s-a interzis să părăsească țara. „Va fi supus unui mandat de arestare și trebuie să își execute pedeapsa în închisoare”, a declarat pentru AFP un înalt responsabil al securității aflat sub anonimat.

După ce armata l-a destituit și arestat pe Morsi la 3 iulie, primul președinte ales democratic în Egipt, Qandil a rămas extrem de discret în timpul valului de represiune care s-a abătut asupra susținătorilor islamiști ai fostului șef de stat.

Peste o mie de manifestanți pro-Morsi au fost uciși de către poliție și armată în cursul celei de-a treia săptămâni din luna august și peste 2.000 de membri ai Frăției musulmane, confreria lui Morsi care a câștigat alegerile legislative din 2011, au fost arestați.

Printre aceștia din urmă se numără majoritatea liderilor organizației, acuzați la fel ca și Morsi, încarcerat într-o locație secretă, de diverse fapte de corupție, instigare la crimă și chiar crime.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zilele în care nu se fac nunți în 2026 și 2027. Calendar ortodox complet
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Ce practici au românii de Ignat: Tradiții, credințe și obiceiuri păstrate din vechime
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!