Fostul premier britanic Tony Blair susține că M.Britanie are opțiunea de a rămâne membră a UE. Cum ar fi posibil acest lucru
Fostul premier a declarat că afirmațiile sale se bazează pe discuții purtate cu mai mulți lideri UE.
Într-un articol publicat pe site-ul institutului pe care îl conduce, Blair afirma că „francezii și germanii împărtășesc unele din temerile britanicilor, în mod notabil referitoare la imigrație, și ar fi dispuși la un compromis privind libertatea de circulație”.
Tony Blair a mai declarat pentru BBC că Marea Britanie ar inclusiv opțiunea de „a rămâne într-o Uniunea Europeană reformată”, argumentând că situația în UE este în acest moment diferită față de cum era înainte de referendumul pe tema Brexit.
„Europa este acum preocupată de propriul program de reformă. Vor avea un cerc interior în UE care va fi parte din zona euro și un cerc exterior”, a declarat fostul șef al Guvernului de la Londra, precizând că Marea Britanie ar putea să aleagă să rămână în acest cerc exterior.
Guvernul de la Londra insistă că în urma Brexit, Marea Britanie va avea un control sporit asupra politicii privind imigrația, însă liderii UE au avertizat că garantare libertății de circulație a persoanelor este o condiție pentru apartenența la Piața unică.