Prima pagină » Știri externe » Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, pus sub acuzare pentru „asociere criminală”

Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, pus sub acuzare pentru „asociere criminală”

Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, pus sub acuzare pentru „asociere criminală”

Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a fost pus sub acuzare pentru „asociere criminală”, după ce ar fi acceptat în 2007 bani de la autoritățile din Libia pentru finanțarea campaniei sale electorale.

Acesta este acuzat de „asociere la o conspirație criminală”, în cadrul unei investigații mai ample, iar noile acuzații ale procurorilor l-ar putea trimite pe Sarkozy din nou în fața judecătorilor, potrivit BBC.

De altfel, fostul președinte a fost deja audiat în acest dosar, însă el a negat toate acuzațiile.

De asemenea, autoritățile franceze îl acuză pe fostul șef de stat și de alte fapte penale. Nicolas Sarkozy mai este pus sub acuzare în alte trei dosare penale.

În 2018, Sarkozy a fost pus sub acuzare pentru corupție, finanțare ilegală a campaniei electorale și pentru că ar fi obținut avantaje materiale din fonduri publice delapidate.

În luna ianuarie, magistrații l-au pus sub acuzare și pe Thierry Gaubert, un fost consilier al lui Sarkozy.

Procurorii susțin că Sarkozy și mai mulți asociați ai acestuia ar fi primit milioane de euro din partea regimului fostului dictator libian Muammar Gaddafi pentru finanțarea campaniei electorale.

Sarkozy a ocupat funcția de președinte al Franței în perioada 2007-2012.

„Nevinovăția mea este din nou călcată în picioare de o decizie care nu prezintă niciun fel de dovadă în legătură cu vreo finanțare ilegală”, a scris Sarkozy pe Facebook.

Acestea nu sunt singurele probleme cu legea ale lui Nicolas Sarkozy

Într-un dosar separat, fostul președinte francez este acuzat că ar fi încercat să îl mituiască pe Gilbert Azibert, un magistrat, oferindu-i acestuia o funcție importantă în Monaco, în schimbul unor informații referitoare la o anchetă care viza partidul său politic.

În acest dosar, Sarkozy urmează să se prezinte în fața instanței în noiembrie.

De asemenea, Sarkozy este pus sub acuzare și în așa-numitul Dosar Bygmalion, în care este acuzat de cheltuieli nejustificate în campania prezidențială din 2012.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Ligrul: întâlnirea rară dintre regele leu și tigru