Fostul președinte francez Jacques Chirac a fost externat
„Jacques Chirac s-a întors acasă”, a anunțat anturajul său.
„Nu există vreo urgență vitală. Se suspectează o criză acută de gută”, a explicat anterior anturajul său.
Mai târziu, anturajul său a afirmat că fostul președinte francez, care suferă de o criză de gută, va fi externat în cursul acestei nopți.
O ambulanță a fost chemată la ora 20.00 (21.00, ora României) la domiciliul lui Jacques Chirac. El a fost internat în spitalul american din Neuilly, însă viața sa nu este în pericol, potrivit anturajului său.
În 2005, fostul președinte francez în perioada 1995-2007 a fost victima unui accident vascular cerebral, care l-a slăbit.
Fostul președinte, care a fost și primar al Parisului (1977-1995), a fost supus, la sfârșitul lui 2013, unei intervenții renale. El a asistat pe 21 noiembrie la înmânarea de către președintele socialist François Hollande a premiului fundației sale doctorului Denis Mukwege – angajat alături de femei din Republica Democratică Congo, care au fost violate, în susținerea cauzei acestora – și organizației Femmes Africa Solidarité. El a părut să meargă cu greu, la fel ca în ultimii ani.
La sfârșitul lui ianuarie, soția sa a declarat că are probleme cu memoria și nu va mai vorbi niciodată în public.
„Pentru moment are probleme cu memoria”, a anunțat Bernadette Chirac.
Întrebată dacă fostul șef de stat suferă de maladia Alzheimer, Bernadette Chirac a răspuns că nu crede și și-a exprirat speranța că „vom fi cruțați de o asemenea încercare”. „Nu prezintă simptomele (maladiei), dar este adevărat că are o bază mică a memoriei, în funcție de moment, este foarte variabilă”, a declarat fosta Primă Doamnă.
„Nu cred că va dori” să vorbească despre acest lucru, a răspuns ea unei întrebări în acest sens.
Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro