Fostul președinte francez Jacques Chirac, internat
Fiica fostului lider al Franței a anunțat că Jacques Chirac a fost internat pentru un control de sănătate, relatează joi presa franceză.
Claude Chirac a precizat pentru AFP că starea tatălui său nu prezintă niciun motiv de îngrijorare.
„Simțindu-se slăbit în ultimele zile, Jacques Chirac a fost spitalizat miercuri după-amiază pentru a i se face un control general al stării de sănătate”, a declarat fiica acestuia. „Va trebui să rămână în spital câteva zile. Starea sa nu este îngrijorătoare”, a adăugat Claude Chirac.
Jacques Chirac, președinte al Franței în perioada 1995-2007, a fost spitalizat de mai multe ori după ce a plecat de la Palatul Elysee, ceea ce a alimentat zvonurile despre starea sa de sănătate.
În decembrie 2013, a fost internat pentru „o intervenție renală”, la spitalul La Pitie-Salpetriere, din Paris. În februarie 2014, a suferit o „criză violentă de gută”, iar, în septembrie 2005, un accident vascular cerebral, fiind tratat la spitalul de urgență din Val-de-Grace.