Fostul președinte pakistanez Pervez Musharraf va fi judecat pentru înaltă trădare
Justiția pakistaneză îl acuză pe fostul președinte Pervez Musharraf de înaltă trădare, după ce a decretat starea de urgență în anul 2007, anunță ministrul pakistanez de Interne, Chaudhry Nisar Ali Khan, citat de AFP.
„Ținând cont de o decizie a Curții Supreme și de raportul comisiei de anchetă, s-a decis să fie lansate împotriva generalului Pervez Musharraf procedurile de punere sub acuzare pentru înaltă trădare”, a declarat Khan într-o conferință de presă.
„Este prima dată în istoria Pakistanului” când un fost comandant al forțelor armate va fi judecat pentru trădare, a subliniat Khan.
Musharraf riscă să fie condamnat la moarte sau la închisoare pe viață dacă va fi găsit vinovat.
Pervez Musharraf, în vârstă de 70 de ani, a preluat puterea printr-o lovitură de stat în anul 1999, fiind demis în august 2008. El a revenit din exil în martie 2013.