Prima pagină » Știri externe » Fostul șef al Biroului FMI din Grecia a organizat la plecare o petrecere”sălbatică”

Fostul șef al Biroului FMI din Grecia a organizat la plecare o petrecere”sălbatică”

Fostul șef al Biroului FMI din Grecia a organizat la plecare o petrecere
Fostul șef al Biroului FMI din Grecia, Bob Traa, înlocuit la începutul lunii septembrie, a organizat o petrecere "sălbatică" cu ocazia plecării de la post, cu "alcool din abundență", la reședința sa din Filothei, un cartier de vile din nordul Atenei, potrivit presei elene.

Fostul șef al Biroului FMI din Grecia, Bob Traa, înlocuit la începutul lunii septembrie, a organizat o petrecere „sălbatică” cu ocazia plecării de la post, cu „alcool din abundență”, la reședința sa din Filothei, un cartier de vile din nordul Atenei, potrivit presei elene.

Vecinii lui Traa au chemat Poliția din cauza zgomotului, atât de puternic încât evenimentul aducea mai degrabă cu o petrecere studențească.

Traa a organizat o petrecere „sălbatică”, cu „alcool din abundență” la reședința sa, ținând treaz tot cartierul, scrie portalul GreekReporter, citând cotidianul elen Proto Thema.

Petrecerea a început pe la ora 22:00, iar printre invitați s-au aflat inclusiv ministrul de Finnațe, Yannis Stournaras, și reprezentanți ai băncilor elene.

Unii vecini au afirmat că au încercat să se plângă direct ocupanților vilei în legătură cu zgomotul, dar au fost opriți de agenți de securitate care le-au spus să sune la Poliție dacă sunt nemulțumiți.

Poliția a sosit pe la ora 3:30, când petrecerea fostului reprezentant al FMI era pe sfârșite, notează publicația elenă.

Traa, cetățean olandez, a fost înlocuit de americanul Wes McGrew în postul de șef al Biroului FMI din Grecia, după un mandat de trei ani.

FMI a contribuit cu o parte din fondurile celor două programe de împrumuturi, în total peste 200 de miliarde de euro, de care a beneficiat Grecia începând din mai 2010. O misiune a FMI face parte, alături de reprezentanți ai Comisiei Europene și Băncii Centrale Europene, din troica creditorilor internaționali, responsabilă cu supravegherea implementării măsurilor de austeritate convenite cu Atena în schimbul ajutorului financiare de la statele zonei euro și Fond.

Grecia a fost nevoită să ceară ajutor extern după ce îndatorarea foarte ridicată a făcut imposibilă finanțarea sustenabilă a țării pe piețele financiare, situația fiind agravată și de criza financiară și recesiunea economică.

Autor

Citește și