Fostul șef de campanie al lui Donald Trump, citat în Senatul SUA, după ce a refuzat să fie intervievat
Charles Grassley, președintele republican al Comisiei Juridice a Senatului, și membrul democrat Dianne Feinstein, au precizat că documentul de audiere a fost emis pentru ziua de miercuri, 26 iulie, întrucât Manafost a refuzat să fie intervievat.
„Am dorit să-i îndeplinim cererea domnului Manafort de a coopera cu investigația Comisiei fără să apară la audierile de miercuri, dar nu am reușit să ajungem la un acord pentru un interviu transcris pentru Comisia Juridică. Ca și în cazul altor martori, am fost dispuși să-l scuzăm de la audierea de miercuri dacă ar fi fost de acord cu furnizarea de documente și cu un interviu transcris”, se arată într-un comunicat.
Comisia senatorială a mai precizat că Paul Manafort a vrut să furnizeze Congresului un singur interviu transcris, care ar fi fost disponibil atât pentru Comisia Juridică, dar și pentru alte grupuri. Totodată, orice interviu al lui Manafort nu ar constitui o renunțare la drepturile sale, iar Comisia ar putea cere ca el să depună mărturie în viitor.
Paul Manafort va fi chestionat despre întrevederea dintre Donald Trump Jr. și avocata rusă Natalia Veselnițkaia, care a avut loc la 9 iunie 2016, în Turnul Trump din New York.
Potrivit unor emailuri publicate de către fiul cel mare al președintelui Donald Trump, avocata rusă susținea că deține informații compromițătoare despre candidatul democrat Hillary Clinton. Trump Jr. i-a chemat la întâlnire și pe Jared Kushner, soțul surorii sale Ivanka Trump, și pe Paul Manafort, care era atunci șeful campaniei prezidențiale.
Luni, Jared Kushner a depus mărturie în cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Informații din Senatul SUA și a precizat că a avut patru contacte cu oficiali ruși, dar fără legătură cu alegerile prezidențiale.
Procurorul special Robert Mueller coordonează ancheta privind ingerințele Rusiei în campania electorală și presupusele contacte între apropiați ai președintelui Donald Trump și oficiali ruși.