Fostul strateg al lui Trump, audiat în ancheta privind contactele președintelui cu Kremlinul

Publicat: 16 02. 2018, 14:52
Actualizat: 28 03. 2019, 11:12

Steve Bannon a fost audiat în sesiuni organizate în două zile diferite, fiind considerat un factor principal pentru campania electorală a lui Donald Trump.

Conform unor surse din cadrul investigației, Steve Bannon a fost întrebat și despre demiterea directorului FBI James Comey și a consilierului prezidențial pentru Siguranță Națională Michael Flynn.

Biroul Federal pentru Investigații (FBI), Senatul SUA și Camera Reprezentanților anchetează cazul ingerințelor Rusiei în campania electorală și presupuse contacte între apropiați ai președintelui Donald Trump și oficiali ruși, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigațiile. Cel puțin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a președintelui Donald Trump – Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous – sunt inculpați în investigația din SUA privind ingerințele Rusiei.