FOTO | Papa Francisc a împlinit 86 de ani. Gestul emoționant față de un om al străzii
Papa Francisc a marcat sâmbătă împlinirea vârstei de 86 de ani răsplătind trei persoane implicate în acţiuni caritabile, inclusiv un bărbat fără adăpost care împarte cu semenii săi pomana primită.
Papa le-a acordat celor trei premiul Maica Tereza în semn de recunoaştere a gesturilor de caritate, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Maica Tereza, care a încetat din viaţă în 1997, şi-a desfăşurat activitatea în rândul celor mai săraci oameni din India şi a întemeietat Ordinul Misionarelor Carităţii.
Bărbatul fără adăpost a fost identificat de Vatican doar după prenume, Gian Piero şi numele străzii pe care stă, Wué.
Celelalte două persoane recompensate au fost preotul franciscan Hanna Jallouf, un sirian care îşi desfăşoară activitatea în ţara sa şi industriaşul italian Silvano Pedrollo, premiat pentru construcţia unor şcoli şi aducerea apei potabile în comunităţile sărace din ţările în curs de dezvoltare.
Papa Francisc a înmânat premiile – un mic glob al lumii într-un cadru în formă de cub, cu o imagine a Maicii Tereza ţinând un copil – în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Vatican.
La ceremonie, papa a sărutat mâna bărbatului fără adăpost, iar una dintre călugăriţele ordinului întemeiat de Maica Tereza a pus o ghirlandă de flori în jurul gâtului suveranului pontif.
La o audienţă separată, seminarişti de la Roma i-au oferit papei tort. Nu au fost planificate alte evenimente speciale cu ocazia zilei de naştere a liderului de la Vatican.
Papa Francisc (Jorge Mario Bergoglio) s-a născut la 17 decembrie 1936, în capitala argentiniană, Buenos Aires. Anul viitor, în martie, va marca împlinirea a 10 ani de la alegerea sa în fruntea celor 1,3 miliarde de membri ai Bisericii Catolice.