Prima pagină » Știri externe » FOTO | Mii de oameni protestează la Berlin și Bruxelles împotriva invaziei Rusiei în Ucraina. Manifestanții cer reluarea negocierilor de PACE

FOTO | Mii de oameni protestează la Berlin și Bruxelles împotriva invaziei Rusiei în Ucraina. Manifestanții cer reluarea negocierilor de PACE

Mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Poarta Brandenburg din Berlin la o manifestaţie în favoarea negocierilor de pace cu Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Tot astăzi, alte mii de protestatari au participat la Bruxelles la un marş împotriva invaziei ruse.

Un mare aflux de manifestanţi a fost observat de ambele laturi ale Porţii Brandenburg, în ciuda lapoviţei şi a frigului de afară. Unii oameni purtau drapele cu porumbei ai păcii.

Organizatorii vorbesc despre circa 50.000 de protestatari, în timp ce poliţia afirmă că ar fi circa 10.000 şi a desfăşurat un dispozitiv de circa 1.400 de ofiţeri pentru a preveni eventuale incidente.

De asemenea, mai multe contramanifestaţii de mică amploare au fost semnalate în apropiere, transmit AFP şi EFE, preluate de Agerpres.

Manifestaţia, organizată sub sloganul „Să ne ridicăm pentru pace!”, a fost convocată de politiciana de stânga Sahra Wagenknecht şi de activista pentru drepturile femeilor Alice Schwarzer.

Cele două s-au adresat manifestanţilor îndemnând la „diplomaţie în locul livrărilor de arme”, după ce cancelarul Olaf Scholz a acceptat în cele din urmă, sub presiunea şefei diplomaţiei sale, ecologista Annalena Baerbock şi a SUA, să intensifice livrările de arme către Ucraina, în special deblocarea transferului tancurilor Leopard.

Într-un „Manifest pentru Pace”, semnat online până în prezent de peste 640.000 de persoane, cele două organizatoare ale manifestaţiei de sâmbătă i-au cerut cancelarului Scholz să „oprească escaladarea livrărilor de arme” şi îndeamnă la o încetare a focului şi la reluarea negocierilor de pace.

Îndemnul acestora a fost, însă, respins de Scholz, care le-a replicat că „preşedintele rus (Vladimir Putin) acceptă acum doar o singură formă de negociere, aceea ca cineva să capituleze necondiţionat”.

Mai multe manifestaţii anti-război s-au desfăşurat în Germania şi vineri, la împlinirea unui an de la începutul campaniei militare ruse contra Ucrainei. O astfel de manifestaţie a avut loc tot la Poarta Brandenburg, pe care autorităţile locale o iluminaseră în culorile drapelului ucrainean.

Marş împotriva invaziei ruse, la Bruxelles

Tot sâmbătă, mii de persoane au ieşit pe străzile din Bruxelles pentru a protesta împotriva agresiunii Rusiei contra Ucrainei.

Participanţii la acest protest, convocat de organizaţia „Promote Ukraine”, de Asociaţia femeilor ucrainene din Belgia şi de Reţeaua Europeană de Solidaritate cu Ucraina, au cerut „retragerea imediată a trupelor ruse din toate teritoriile ucrainene”, precum şi „oprirea necondiţionată a bombardamentelor”.

Protestul de la Bruxelles a fost sprijinit de numeroase organizaţii, printre care asociaţii ale ucrainenilor din Belgia şi sindicate, precum şi de personalităţi culturale, activişti LGBT şi activiste pentru drepturile femeilor. Manifestanţii din fruntea protestului purtau o pancartă cu mesajul „Ucraina învinge – democraţia învinge”.

Printre participanţi s-au numărat şi cetăţeni iranieni, care au desfăşurat o pancartă pe care au scris „Libertate pentru Iran şi libertate pentru Ucraina, împreună vom învinge”.

Ultima rundă de negocieri de pace ruso-ucrainene a avut loc în martie anul trecut la Istanbul. În prezent, Kievul condiţionează orice tratative cu Moscova de retragerea totală a trupelor ruse din Ucraina (inclusiv din Crimeea) şi restabilirea graniţelor acestei ţări recunoscute internaţional. La rândul său, Moscova cere Kievului să accepte pierderea Crimeei şi a teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia şi le reproşează responsabililor ucraineni că s-au retras de la negocierile de pace pentru că aşa le-a cerut Washingtonul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025