François Hollande se întâlnește cu Vladimir Putin. Ce vor discuta cei doi lideri la Paris
În cadrul acestei întâlniri anunțate de către președinția franceză, care are loc după primele atacuri aeriene ruse în Siria, miercuri și joi, președinții francez și rus „vor evoca subiecte bilaterale și, evident, Siria”, potrivit unei surse din anturajul lui Hollande, relatează AFP.
Rusia, care propune o cooperare în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI), și Franța au poziții divergente cu privire la soarta președintelui sirian. Bashar al-Assad este susținut de către Moscova, însă Parisul vrea să-l vadă plecat de la putere cât mai rapid, acuzându-l că este principalul vinovat de haosul din Siria.
„Mesajul Franței către Rusia este clar: o cooperare în teatrul sirian nu poate fi concepută decât dacă sunt îndeplinite trei condiții: în primul rând ca atacurile aeriene în Siria să vizeze gruparea Statul Islamic și Al-Qaida, ci nu alte obiective, în al doilea rând încetarea bombardamentelor în care este folosit armament chimic, iar în al trelea rând o tranziție politică clară, al cărei rezultat să fie plecarea (de la putere) a președintelui Bashar al-Assad”, a declarat aceeași sursă.
Întâlnirea urmează să aibă loc în contextul în care Parisul consideră, la fel ca alte capitale, că primele atacuri aeriene rusești în Siria nu au vizat Statul Islamic.
„Nu în Daech (acronimul arab al SI) au lovit rușii, ci, fără îndoială, în grupările opoziției, ceea ce confirmă că vizează mai degrabă să susțină regimul lui Bashar al-Assad decât lupta împotriva Daech”, denunța miercuri, sub protecția anonimatului, un oficial francez de rang înalt.
„Bashar a jucat de la începutul (crizei) cartea organizațiilor teroriste pentru a lupta împotriva Armatei Siriene Libere (ASL)” și a proteja regimul sirian, a subliniat un diplomat francez joi.
După întânirea cu președintele francez François Hollande, Vladimir Putin urmează să discute, la Palatul Elysée, și cu cancelarul german Angela Merkel.
Casa Albă a acuzat joi Kremlinul că efectuează atacuri aeriene aleatoare asupra opoziției siriene.
„Efectuarea unor operațiuni militare oarbe împotriva opoziției siriene este periculoasă pentru Rusia”, a declarat, citat de BBC, Josh Earnest, un purtător de cuvânt al Casei Albe.
„Acest lucru doar va prelungi conflictul sectar din Siria, poate pe o perioadă nedeterminată, iar Rusia riscă să fie atrasă și mai adânc în acest conflict”, a subliniat Earnest.
Rusia a efectuat bombardamente, joi, în provinciile Homs, Hama și Idleb.
Comandantul unui grup rebel antrenat de către americani a declarat că una dintre taberele grupului de la Idleb a fost vizată de două raiduri aeriene ruse.
Ministerul rus al Apărării a anunțat miercuri, în prima zi de operațiuni, că a efectuat 20 de raiduri și a vizat opt ținte SI. Însă liderul principalei formațiuni a opoziției siriene a declarat pentru AFP că într-unul dintre bombardamente au fost uciși 36 de civili – inclusiv cinci copii – în provincia Homs (centru).