Francois Hollande consideră că Franța și-a făcut „mai mult decât datoria” în Afganistan
Președintele francez Francois Hollande a apreciat luni, la Chicago, că Franța și-a făcut „mai mult decât datoria” în Afganistan și că nu va furniza nicio „compensație” în schimbul plecării trupelor sale până la sfârșitul lui 2012, relatează AFP.
„Nu există nicio compensație de achitat sau de considerat, noi ne-am făcut mai mult decât datoria și amintesc pierderile franceze: 83 de oameni și-au pierdut viața, numeroși au fost răniți și vreau să salut curajul și sacrificiul acestora”, a declarat Hollande la încheierea summitului NATO.
„Considerăm că misiunea noastră în ceea ce privește acțiunea și lupta s-a terminat”, a insistat acesta.
Șeful statului a confirmat astfel că „trupele de luptă se vor retrage la sfârșitul lui 2012” și a adăugat că „elemente” militare vor rămâne pe teritoriul afgan pentru „acțiuni de formare” a soldaților și polițiștilor în cadrul unui tratat de prietenie franco-afgan semnat în ianuarie 2012 și pentru „repatrierea materialelor noastre”.
Conform anturajului prezidențial, noul calendar de retragere al trupelor franceze trebuie să fie stabilit „în zece zile”.
Francois Hollande a menționat de asemenea contribuțiile financiare solicitate de Statele Unite pentru bugetul forțelor de securitate afgane începând cu 2015, evaluate la 4,1 miliarde de dolari pe an.
„Pentru că după 2014, nouă ca și celorlați parteneri ni s-a solicitat o contribuție. Nu am răspuns. În principiu, putem privi (dar) nu am fixat suma, nu suntem legați de ceea ce pot face Germania sau alte state”, a spus acesta.
„Am pus o condiție, aceea de a ști dacă eventualele contribuții vor fi controlate efectiv”, a concluzionat Hollande.