Frankfurter Allgemeine Zeitung: Politica absurdă a EUROPEI în materie de azil /Restricțiile Germaniei pun în pericol Spațiul Schengen

Publicat: 18 09. 2024, 07:30

Sistemul Dublin nu funcționează, forțele politice populiste sunt în ascensiune, iar Germania a început să aplice noi controale la frontierele din Spațiul Schengen, notează publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung, cerând Uniunii Europene o schimbare a direcției în materie de imigrație.

”Este o retorică falsă argumentația ministrului german de Interne că noile controale de la frontierele Germaniei au fost decise prin strânsă coordonare cu țările vecine. Reacțiile Poloniei și Austriei au fost evidente. Guvernul Germaniei a luat prin surprindere celelalte state UE”, scrie Nikolas Busse, într-un editorial publicat în Frankfurter Allgemeine Zeitung sub titlul ”Politica absurdă a Europei în materie de azil”.

”Celelalte state UE s-au obișnuit cu acțiunile unilaterale ale Germaniei în materie de azil. Nu este Germania responsabilă de numeroasele crize internaționale care împing imigranții spre Europa. Dar cultura primirii imigranților, pentru care au optat guvernele Merkel și Scholz, face imposibilă înțelegerea restricțiilor la Bruxelles, chiar dacă numeroase alte state UE au cerut acest lucru de câțiva ani”, subliniază editorialistul.

Proiectul Schengen, pus sub semnul întrebării

Noile politici restrictive au efecte grave pentru Europa.

”Libertatea de circulație în Spațiul Schengen era considerată la un moment dat una dintre cele mai mari realizări ale proiectului de pace denumit Uniunea Europeană, întrucât facilita atât activitățile economice, cât și interacțiunile între popoarele europene. Prin noua direcție a Germaniei, viitorul proiectului este incert”, atrage atenția autorul.

Regulamentul Dublin a căzut de mult timp victima imigrației masive, iar Uniunea Europeană se confruntă cu o situație de ilegalitate din cauza situației.

”Cele mai grave sunt consecințele politice. Escaladarea imigrației ilegale a contribuit la ascensiunea partidelor de extremă-dreapta populiste și xenofobe, unele ajungând la putere în state vest-europene. (…) În esența sa, Europa aplică o politică absurdă în materie de imigrație. A creat drepturi generoase în materie de azil, dar acum încearcă să oprească acordarea acestora, prin controalele de la frontiere, prin garduri și prin reducerea indemnizațiilor sociale. Suedia propune chiar acordarea a 30.000 de euro imigranților care vor să plece. Actualele reforme ale sistemului de azil sunt insuficiente. Este necesară o nouă dezbatere. Trebuie ajutați cei care au nevoie cu adevărat de protecție și opriți cei care se încumetă să facă o călătorie periculoasă spre Europa. Trebuie prezentate în mod realist posibilitățile Europei de a primi imigranți”, concluzionează editorialistul Nikolas Busse.

Foto: Shutterstock

Citește și:

Numeroși membri Hezbollah au fost uciși, iar câteva mii au fost răniți în EXPLOZIILE dispozitivelor de comunicații, într-un atac atribuit Israelului