Franța consideră „inacceptabile” activitățile americane de spionaj

Publicat: 22 10. 2013, 18:22
Actualizat: 29 03. 2019, 11:11

Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, i-a transmis secretarului de Stat american, John Kerry, că activitățile americane de spionare a țărilor aliate sunt „inacceptabile”, relatează AFP.

„I-am spus lui John Kerry ceea ce președintele François Hollande i-a spus lui Barack Obama: spionajul la scară largă practicat de americani în țările aliate este inacceptabil”, a spus Fabius la Londra.

Președinția Statelor Unite a minimizat noua controversă apărută după dezvăluiri despre amploarea activităților de spionaj americane în Franța, explicând că Washingtonul primește informații din străinătate „așa cum fac toate țările”. „Nu vom comenta public toate presupusele activități de spionaj și am spus clar că Statele Unite primesc informații din străinătate așa cum fac toate țările”, a explicat purtătorul de cuvânt al Președinției SUA, Caitlin Hayden.

„Așa cum președintele Barack Obama a declarat în discursul la Adunarea Generală a ONU, am început să trecem în revistă modul în care obținem informații, pentru a ajunge la un echilibru între preocupările legitime privind siguranța cetățenilor noștri, cea a aliaților și preocupările privind protejarea vieții private”, a explicat Hayden.

Potrivit ziarului Le Monde, Agenția americană pentru Securitatea Națională (NSA) a efectuat 70,3 milioane de acțiuni de interceptare a datelor telefonice din Franța în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013. Site-ul ziarului Le Monde a citat documente oferite de fostul consultant NSA Edward Snowden, aflat în prezent în Rusia. În acest context, ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, l-a convocat „imediat” pe ambasadorul Statelor Unite la Paris pentru a oferi explicații.