Franța dezvăluie câți oameni a trimis în judecată pentru terorism. „Filiera dominantă este siriană, dar avem de asemenea de-a face cu filierele irakiană și cecenă”
Potrivit ziarului, 166 de persoane au fost inculpate în cadrul acestor proceduri, iar 113 dintre ele au fost plasate în detenție provizorie.
Două anchete judiciare antiteroriste sunt deschise, în medie, în fiecare săptămână, potrivit unei surse apropiate dosarului.
În total, 173 de magistrați și alți actori din cadrul luptei împotriva terorismului – provenind din 34 de țări – erau așteptați luni la Paris, să participe la o reuniune internațională vizând consolidarea cooperării judiciare internaționale.
Reuniunea are loc la o săptămână după dezvăluirea dejucării întâmplătoare a unui atentat, la Paris, vizând una sau mai multe biserici din Villejuif (Val-de-Marne). Un algerian, Sid Ahmed Ghlam, a fost inculpat și plasat în detenție provizorie, vineri, în acest caz.
Ministrul francez al Justiției Christiane Taubira a declarat luni, într-un interviu pentru Parisien-Aujourd’hui en France, că 39 de anchete judiciare au fost deschise de la începutul anului, iar 35 de persoane au fost inculpate.
„Filiera dominantă este (filiera) siriană, dar avem de asemenea de-a face cu filierele irakiană și cecenă”, a precizat ea, constatând o „puternică presiune din partea Daech”, acronimul arab al rețelei teroriste Statul Islamic (SI).