Prima pagină » Știri externe » Franța, profit uriaș după găzduirea Euro 2016

Franța, profit uriaș după găzduirea Euro 2016

Franța, profit uriaș după găzduirea Euro 2016
Franța a înregistrat un profit de aproximativ un miliard de euro în urma găzduirii Campionatului European de fotbal din 2016, conform datelor făcute publice, marți, de către Ministerul francez al Sportului, informează AFP.

Conform sursei amintite, pentru organizarea Campionatului European a fost nevoie de aproximativ 200 de milioane de euro. Din această sumă, statul francez a investit 160 de milioane de euro în modernizarea stadioanelor, în timp ce diferența de 40 de milioane de euro a fost acoperită de fonduri private și de Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA).

Euro 2016 a adus în conturile Franței 1,22 miliarde de euro, bani obținuți atât din turism, cât și din alte cheltuieli. Potrivit cifrelor făcute publice de Ministerul francez al Sportului, în timpul competiției, un turist a cheltuit, în medie, 154 de euro pe zi. Doar din turism, Franța a înregistrat un profit de 625,8 milioane de euro.

Campionatul European de fotbal din 2016 s-a disputat în perioada 10 iunie – 10 iulie. Echipa națională a Portugaliei a cucerit titlul după o finală câștigată, după prelungiri, chiar împotriva reprezentativei țării gazdă, scor 1-0.

Citește și