Franța suspendă livrarea navelor de război către Rusia

Publicat: 04 09. 2014, 08:17

„O decizie bună, un moment bun”, a constatat pe contul său de Twitter șeful diplomației letone, Edgars Rinkevics, cu o zi înainte de summitul NATO în Țara Galilor.

„Salutăm decizia Franței. Ea corespunde intereselor Lituaniei”, a declarat pentru AFP ministru lituanian al Apărării, Juozas Olekas.

„Consolidarea puterii militare ruse ar putea submina securitatea Lituaniei”, a adăugat el.

Decizia Parisului a fost salutată și la Washington. În plină criză ucraineană, Statele Unite au exercitat presiuni la cel mai înalt nivel, timp de luni de zile, împotriva acestui contract potrivit căruia două nave de război urmează să fie livrate Moscovei în octombrie 2014 și în 2015.

Condițiile ca Franța să autorizeze livrarea primeia dintre cele două nave de război de tip Mistral Rusiei „nu sunt îndeplinite până în prezent”, având în vedere agravarea situației în Ucraina, a anunțat Palatul Elysée miercuri.

Franța a „înțeles presiunea comunității internaționale”, în plină criză ucraineană, și a decis să suspende „până în noiembrie” livrarea primului portelicopter, a anunțat o sursă diplomatică franceză.