Franța va cere oficial ajutorul UE în urma atacurilor teroriste

Publicat: 17 11. 2015, 10:24
Actualizat: 25 11. 2015, 21:05

Mai mulți diplomați au confirmat luni seara, la Bruxelles, că o cerere de ajutor va fi depusă la reuniunea de marți a miniștrilor Apărării din statele UE.

Cererea Guvernului francez se va baza pe articolul 42, paragraful 7 din Tratatul Uniunii Europene, care prevede că, „dacă un stat membru este victima unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre vor avea obligația (de a-i acorda) ajutor și asistență prin toate mijloacele de care dispun, conform Articolului 51 al Cartei Națiunilor Unite”.

De asemenea, președintele francez, Francois Hollande, se va întâlni marți, la ambasada SUA din Paris, cu secretarul de Stat american, John Kerry.

După ce a ajuns la Paris luni noaptea, Kerry a declarat că, în final, gruparea Stat Islamic și toți cei care îi împărtășesc „ideologia vrednică de dispreț” vor fi învinși.

Hollande a declarat luni, în discursul rostit în fața membrilor Parlamentului, reuniți la Versailles, că Franța este „în război” împotriva terorismului, iar atentatele de la Paris sunt agresiuni împotriva „stilului de viață” și „valorilor” franceze.

„Ne confruntăm cu o organizație, Daesh (Stat Islamic), care dispune de teritorii, de resurse financiare și de capacități militare. De la începutul anului, organizația teroristă a comis atacuri la Paris, în Danemarca, în Tunisia. Acești teroriști masacrează zilnic oameni; de aceea, distrugerea Daesh (Stat Islamic) este obligația întregii comunități internaționale. Am cerut Consiliului de Securitate ONU să se reunească rapid pentru adoptarea unei rezoluții în sensul distrugerii organizației teroriste”, a precizat Hollande.

„Trebuie să distrugem această organizație pentru a salva populația, dar și pentru a ne apăra și a evita venirea lor pe teritoriile noastre. Siria a devenit cea mai mare fabrică de teroriști din lume. Este necesară o coaliție internațională unică. În acest sens, mă voi întâlni cu președinții din SUA și Rusia, Barack Obama și Vladimir Putin, pentru a discuta despre unificarea forțelor”, a adăugat Hollande.