Fumatul va fi interzis în Beijing în spațiile interioare
Decizia va intra în vigoare începând cu luna iunie a anului viitor, potrivit UPI. De asemenea, sunt interzise toate felurile de reclame la țigări în Beijing, iar școlilor li se cere să le explice elevilor care sunt pericolele la care se expun dacă fumează.
Organizația Mondială a Sănătății estimează că sunt mai mult de 300 milioane de fumători în China, la o populație totală de 1,3 miliarde de persoane.
Restricțiile impuse la Beijing ar putea fi impuse în toată țara. Măsurile luate până acum de autorități pentru a reduce numărul fumătorilor nu au avut efecte.