Funeraliile lui Nelson Mandela. Salutul Obama-Castro, ultima victorie pacifistă a lui Madiba. GALERIE FOTO
Ceremonia organizată în memoria fostului președinte sud-african Nelson Mandela a început, marți, cu intonarea imnului sud-african pe stadionul Soccer City din Soweto, în apropiere de Johannesburg, în prezența a numeroși șefi de stat și de guvern, relatează AFP.
„Nkosi sikelel’ iAfrika” („Dumnezeu să binecuvânteze Africa”) a intonat mulțimea, începând imnul național sud-african. Președintele Jacob Zuma, omologul său american Barack Obama și braziliana Dilma Rousseff, între alții, vor lua cuvântul pentru a-i spune adio fondatorului „națiunii curcubeu”.
UPDATE 19.06 Profitând de momentul întâlnirii, președintele american Barack Obama și premierul britanic David Cameron s-au alăturat premierului Danemarcei Helle Thorning Schmidt, care a făcut o poză cu telefonul.
Foto: AFP//Mediafax (Roberto Schmidt)
UPDATE 15.24 Guvernul României a transmis o serie de fotografii realizate marți, în Johannesburg, la ceremonia organizată în memoria fostului președinte sud-african Nelson Mandela. Galeria de imagini surprinde atât atmosfera de pe stadion, cât și pe premierul Victor Ponta, aflat în tribune alături de Emil Constantinescu. Nu există, însă, o fotografie cu primul-ministru alături de președintele american Barack Obama.
Foto: Guvernul României
UPDATE 15:07 Aflat la Johannesburg, premierul Victor Ponta a avut o întâlnire cu președintele american Barack Obama, cu care a discutat timp de 15 minute, în tribuna stadionului în care a fost organizată ceremonia în memoria fostului președinte sud-african Nelson Mandela.
UPDATE 13:52 Barack Obama, pe stadionul din Soweto: „A fost nevoie de un om ca Madiba pentru ca și prizonierul, și temnicerul să fie eliberați. (…) La fel ca Africa de Sud, și Statele Unite au trebuit să depășească, prin sacrificii, secole de discriminare rasială. Michelle și cu mine suntem beneficiarii acestei lupte”.
UPDATE 13:45 În drumul său spre scenă, înainte de a susține un discurs, Barack Obama a dat mâna cu liderul cubanez Raul Castro, un gest fără precedent pentru cele două țări de la întreruperea relațiilor diplomatice, acum mai bine de jumătate de veac.
Foto: NBC News
UPDATE 13:40 Președintele sud-african, Jacob Zuma, a fost huiduit de mai multe ori, în cadrul ceremoniei de omagiere a lui Nelson Mandela. De cealaltă parte, deși a ajuns cu întârziere, Barack Obama a fost aclamat de mulțime de fiecare dată când apărea pe ecranele de pe stadion, transmite AFP, potrivit Mediafax.
UPDATE 13:15 Printre personalitățile care au ajuns la ceremonie se numără Barack și Michelle Obama, Bill și Hillary Clinton, George W. Bush, Francois Hollande, Nicolas Sarkozy, Raul Castro, David Cameron, Ban Ki-moon, Bono și miliardarul Patrice Motsepe. Circa 90 de șefi de stat sau de guvern din toată lumea sunt așteptați în Africa de Sud, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Nelson Mandela.
Robertp Schmidt/AFP/Mediafax
UPDATE 13:10 Soția lui Nelson Mandela, Graca Michel, a ajuns pe stadionul din Soweto. Aceasta este prima sa apariție publică de la decesul fostului președinte sud-african. Purtând un turban negru și un mantou de aceeași culoare, femeia în vârstă de 68 de ani a fost salutată de mulțimea adunată pe stadion.
Foto: AFP//Mediafax
UPDATE 13:00 Un șerif din South California, SUA, a refuzat să coboare în bernă drapelul american în memoria lui Mandela. Argumentul șerifului a fost că o asemenea onoare ar trebui să fie rezervată numai cetățenilor americani, transmite CNN.
Foto: AFP//Mediafax (Gianluigi Guercia)
UPDATE 11:00 Președintele Traian Băsescu a mers astăzi la Ambasada Africii de Sud de la București, pentru a semna în cartea de condoleanțe deschisă la misiunea diplomatică. „Mandela este un simbol, despre el nu putem spune că a fost un simbol. Cred că ceea ce a făcut Mandela în Africa de Sud este irepetabil. Așa ceva nu s-a mai întâmplat în istoria lumii, ca un om hăituit să poată să aducă pacea fără violență și într-un sistem democratic. Probabil că ne va mai trebui un al doilea Mandela, pentru concilierea între religii”, a spus președintele.