Prima pagină » Știri externe » Funeraliile primului preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, organizate la Chișinău / Ziua de 16 septembrie, declarată zi de DOLIU național

Funeraliile primului preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, organizate la Chișinău / Ziua de 16 septembrie, declarată zi de DOLIU național

Funeraliile primului preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, organizate la Chișinău / Ziua de 16 septembrie, declarată zi de DOLIU național

Funeraliile primului preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, au loc, sâmbătă, la Chişinău. Preşedintele Maia Sandu a semnat vineri seara decretul privind declararea zilei de 16 septembrie zi de doliu naţional.

Ceremonia funerară a început la Catedrală Mitropolitană „Naşterea Domnului” din centrul capitalei Republicii Moldova, unde sicriul cu corpul neînsufleţit al lui Mircea Snegur a fost depus vineri după-amiază.

Apoi, cortegiul funerar s-a deplasat spre Palatul Republicii, în prezenţa a sute de oameni. Fostul lider comunist de la Chişinău Vladimir Voronin a asistat la evenimentele din faţa Palatului Republicii.

La ora 13:00, cortegiul se va deplasa în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde-i va fi adus un omagiu lui Mircea Snegur, iar la ora 13:45 va porni spre Cimitirul Central din strada Armenească, unde fostul preşedinte va fi înhumat, conform Agerpres.

Ziua de 16 septembrie a fost declarată zi de doliu naţional pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în baza unui decret semnat de preşedintele Maia Sandu.

Mircea Snegur a cedat în lupta cu boala incurabilă

Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova, a murit, miercuri, la vârsta de 83 de ani. Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare de fostul ministru al Economiei Constantin Tampiza.

Mircea Snegur a condus ţara între anii 1990-1996.

„La 13 septembrie, la ora 23:30 Președintele Republicii Moldova Mircea Snegur a cedat în lupta cu boala incurabilă. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească lângă cei drepți”, a anunţat Tampiza pe pagina sa de Facebook.

Președintele Moldovei, Maia Sandu, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de condoleanțe, amintind că fostul șef de stat a condus țara în „vremuri istorice”.

„Am aflat cu profundă tristețe că în această noapte a decedat Mircea Snegur, primul Președinte al Republicii Moldova. Domnul Snegur a trăit în vremuri istorice și a avut un rol esențial în promovarea independenței, libertății și suveranității Republicii Moldova. Mircea Snegur va rămâne în memoria noastră ca Omul care a stat la leagănul Independenței Republicii Moldova.

„Trăiască Moldova independentă!” – cu aceste cuvinte și-a încheiat adresarea domnul Mircea Snegur pe 27 august 1991. Această urare a unit moldovenii în anii de Renaștere națională și ne va ghida și pe noi în construirea unui viitor demn pentru copiii noștri și Republica Moldova”, a scris Maia Sandu.

Președinte al Republicii Moldova între 1990 și 1996

Mircea Snegur s-a născut la 17 ianuarie 1940 în satul Trifăneşti, judeţul Soroca. În anul 1956 a absolvit Şcoala Medie din satul Frumuşica, raionul Floreşti. Studiile superioare şi le-a făcut la Institutul Agricol din Chişinău, pe care l-a absolvit în 1961.

Mircea Snegur a deținut mandatul de președinte al Republicii Moldova în perioada anilor 1990-1996 și este unul dintre liderii mișcării de eliberare și renaștere națională.

A fost principalul susținător al proiectului de lege care prevedea conferirea limbii române a statutului de limbă oficială și revenirea la drapelul tricolor.

A deținut funcția de președinte al Republicii Moldova de la 3 septembrie 1990, până la 1 decembrie 1996, când a pierdut alegerile în fața lui Petru Lucinschi.

Foto: Facebook

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?