Prima pagină » Știri externe » G20 minus SUA. Cum s-au împărțit apele la întâlnirea celor mai puternici lideri ai lumii

G20 minus SUA. Cum s-au împărțit apele la întâlnirea celor mai puternici lideri ai lumii

G20 minus SUA. Cum s-au împărțit apele la întâlnirea celor mai puternici lideri ai lumii
Summitul G20, prezentat de cancelarul german Angela Merkel drept un succes, a atras critici dure privind violențele devastatoare și nu a reușit depășirea disensiunilor cu Administrația SUA pe tema climei și protecționismului comercial, iar Turcia a semnalat că s-ar putea retrage din Acordul Paris.

Angela Merkel, criticată dur din cauza protestelor violente

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, și-a atras critici dure pentru organizarea summitului G20 în orașul Hamburg, în contextul în care protestele antiglobalizare la care au luat parte peste 100.000 de persoane au degenerat în violențe soldate cu sute de răniți în rândul agenților de poliție, iar numeroase vehicule și magazine au fost distruse de manifestanți. Un politician din cadrul Uniunii Creștin-Sociale (CSU), Hans-Peter Uhl, a denunțat decizia organizării reuniunii într-un oraș mare. „Nu ar fi trebuit organizat niciodată un astfel de summit într-un oraș precum Hamburg, în care ordinea publică este atât de greu de menținut”.

„Politicienii poartă întreaga responsabilitate pentru numărul mare de polițiști răniți și pentru distrugerea orașului. Acest summit nu ar fi trebuit organizat niciodată aici”, a acuzat, la rândul său, Jan Reinecke, liderul Sindicatului Poliției din Hamburg (BDK).

Însă ministrul german al Finanțelor, Wolfgang Schäuble, a argumentat că numărul membrilor delegațiilor statelor și al jurnaliștilor a depășit 10.000 de persoane, care nu puteau fi cazate decât într-un oraș mare.

Disensiunile cu Statele Unite pe tema protejării climei persistă

Angela Merkel, care speră să obțină un nou mandat de cancelar după alegerile programate în septembrie, a catalogat reuniunea drept un succes, deși a admis că au fost violențe grave și că persistă disensiunile cu Statele Unite pe tema protejării climei.

În comunicatul final, liderii G20 au luat „notă de hotărârea Statelor Unite ale Americii de a se retrage din Acordul climatic Paris”. Însă „liderii celorlalte state membre G20 afirmă că Acordul Paris este ireversibil”.

„În fond, negocierile pe tema climei reflectă opoziția față de atitudinea Statelor Unite”, care au decis acum o lună retragerea din Acordul climatic, a declarat Angela Merkel.

Pe fondul presiunilor, Donald Trump a acceptat introducerea unui paragraf în Declarația finală în care asumă angajamentul SUA de a „colabora cu alte țări pentru a explora resursele fosile mai curat și mai eficient”.

Recep Tayyip Erdogan semnalează posibilitatea retragerii Turciei din Acordul climatic Paris

Surpriza a apărut după semnarea Declarației finale a reuniunii. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a transmis, potrivit presei germane, că țara sa ar putea să nu ratifice Tratatul climatic, alăturându-i-se omologului său american, Donald Trump. „Atât timp cât promisiunile care ne-au fost făcute nu au fost respectate, nici noi nu vom ratifica Tratatul în Parlament”, le-a transmis Recep Erdogan cancelarului german, Angela Merkel, și președintelui Franței, Emmanuel Macron.

Disensiuni privind relațiile comerciale internaționale

Un alt subiect de dispută a fost abordarea protecționistă a Administrației Donald Trump în comerțul internațional. Liderii G20 au fost de acord să continue „combaterea protecționismului, inclusiv a tuturor practicilor comerciale incorecte”. Însă, probabil la solicitarea SUA, s-a introdus necesitatea „recunoașterii rolului instrumentelor legitime de protecție comercială”.

De asemenea, la cererea Angelei Merkel, statele G20 au asumat angajamentul de a stimula dezvoltarea economică a Africii.

Prima întâlnire a lui Donald Trump cu Vladimir Putin

Președintele SUA, Donald Trump, s-a declarat „onorat” de întrevederea cu omologul său rus, Vladimir Putin, care a exprimat speranța că prima întâlnire bilaterală „va aduce rezultate”. Cei doi lideri au discutat despre crizele din estul Ucrainei și din Siria, despre combaterea terorismului și despre securitatea cibernetică. În cursul întrevederii, a fost anunțat un acord pentru suspendarea ostilităților în sudul Siriei. Donald Trump a abordat cu Vladimir Putin problema presupuselor ingerințe ruse în scrutinul prezidențial desfășurat în Statele Unite, dar liderul de la Kremlin a negat orice acțiune de acest gen, a anunțat secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson. Donald Trump a acceptat poziția președintelui Vladimir Putin, a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.

Conflictul din estul Ucrainei

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, președintele Franței, Emmanuel Macron, și omologul său din Rusia, Vladimir Putin, au convenit asupra necesității soluționării pe cale pașnică a conflictului separatist din regiunile ucrainene Donețk și Lugansk prin „implementarea în totalitate” a prevederilor Acordului Minsk, încălcat până acum în mod repetat.