În timp ce prezentatorul spunea că identitatea reală a lui ”Jihadi John” a fost dezvăluită, pe ecran a apărut o fotografie cu Putin.
Când și-au dat seama de gafa comisă, cei de la CNN și-au cerut scuze, dând vina pe o ”eroare tehnică”. ”Din cauza unui server care nu mai funcționa, în timpul unui breaking news, pe ecran a apărut din greșeală imaginea lui Vladimir Putin. Ne cerem scuze pentru greșeală”, a fost reacția CNN.
Russia Today, postul TV controlat de Kremlin, a taxat prompt gafa celor de la CNN, precizând că ”nu este pentru prima dată” când postul american comite o astfel de eroare. De curând, CNN a prezentat o hartă a Rusiei care includea toată Ucraina.