Gala Premiilor Oscar 2021, cea mai mică audienţă TV din toate timpurile! Câți telespectatori s-au uitat la ceremonie
Transmisiunea TV a Galei Premiilor Oscar din acest an a înregistrat cea mai mică audienţă din istorie, cu doar 9,85 milioane de telespectatori care au urmărit transmisiunea live, conform primelor cifre privind audienţa din SUA, lansate de Nielsen (cea mai mare companie de măsurare a audiențelor).
Este vorba despre o scădere de aproape 59% la sută faţă de anul trecut, când s-au uitat la ceremonie 23,6 milioane de telespectatori. Gala s-a desfășurat cu 170 de invitați și a fost filmată ca un „show de televiziune”.
Show-ul Academiei, în care „Nomadland” de la Searchlight a luat premiul cel mai mare, iar Netflix a plecat cu cele mai multe victorii, a obţinut un rating de 1,9 în rândul adulţilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 49 de ani.
Acest lucru este un element demografic important pentru agenţiile de publicitate, fiind vorba de o scădere de 64% faţă de 2020, relatează Mediafax.
Dar chiar și în aceste condiții, momentele publicitare s-au vândut foarte bine. Mărci precum Verizon şi Expedia au organizat campanii majore de publicitate, precum şi Cadillac de la General Motors, care a anunţat primul său vehicul electric crossover, Lyriq. Momente de publicitate au avut şi Google, Rolex, Airbnb, Apple, P&G, Panera şi Subway.
Totuși, era de aşteptat ca audiența să fie redusă, mai ales că – în ultimii ani – evenimentul s-a confruntat cu scăderea numărului de spectatori. În plus, ceremonia vine după un an în care cinematografele au fost închise, din cauza pandemiei, iar lansările amânate și, deci, puţine filme populare au putut fi nominalizate.
Schimbări și momente istorice, la Gala Premiilor Oscar 2021
Cât despre show-ul propriu-zis, seara a oferit numeroase momente istorice, fiind una dintre galele cele mai diverse când vine vorba de împărţirea premiilor pe rasă, gen, naţionalitate, dar acest lucru nu a fost suficient pentru a atrage un public numeros.
Mai mult, în acest an a avut loc şi o schimbare în ordinea acordării premiilor, în sensul că marele premiu pentru cel mai bun film, anunţat în mod normal la sfârşitul spectacolului, a fost anunțat înaintea celor două premii pentru cea mai bună actriţă şi cel mai bun actor.
„Nomadland”, cel mai premiat film și la Premiile BAFTA 2021
„Nomadland”, povestea unei comunități de nomazi contemporani ce străbat SUA în rulote, a câștigat patru premii BAFTA în acest an, la categoriile „cel mai bun film”, „cea mai bună regie” (Chloe Zhao), „cea mai bună actriță” (Frances McDormand) și „cea mai bună imagine”.
Documentarul „Colectiv”, nominalizat la două Premii Oscar, a pierdut premiul BAFTA în fața „My Octopus Teacher”, la fel ca și la Gala Premiilor Oscar.