GALERIE FOTO. Manifestație la Istanbul pentru marcarea genocidului armenilor comis sub Imperiul Otoman

Publicat: 25 04. 2012, 13:34
Actualizat: 12 06. 2012, 09:27

Câteva sute de persoane au manifestat marți la Istanbul cu ocazia celei de a 97-a comemorări a genocidului armenilor sub Imperiul Otoman, în cursul Primului Războ Mondial, relatează AFP.

Participanții, și anume turci, armeni și kurzi, au organizat ocuparea Pieței Taksim, în centrul Istanbului. Manifestanții agitau portrete ale unor intelectuali armeni, inclusiv al jurnalistului Hrant Dink, ucis în 2007, în fața biroului său de la Istanbul.

„Ne aflăm aici pentru a spune că această durere este a noatră, a tuturor. Suntem aici pentru a împărtăși durerea armenilor”, a declarat Senol Karakas, purtătorul de cuvânt al manifestanților.

sursa foto globalvoicesonline.com

sursa foto globalvoicesonline.com

Manifestanții au rămas așezați în tăcere, iar unii plângeau.

„Suntem aici pentru a plânge și o vom face cu demnitate și în tăcere”, a subliniat Karakas.

Poliția a consolidat măsurile de securitate pe durata manifestației, iar o ambulanță era pregătită de intervenție.

Un manifestant, Turgay Cakar, a declarat că această manifestație care comemorează începutul masacrelor are loc pentru a treia oară.

„În fiecare an, participanții sunt tot mai numeroși”, a subliniat el.

sursa foto globalvoicesonline.com

sursa foto globalvoicesonline.com

Filiala din Istanbul a Asociației pentru drepturile omului a organizat, de asemenea, o manifestație în fața sediului Muzeului de Artă Turcă și Islamică, clădire care, potrivit acestei organizații nonguvernamentale (ONG) a fost utilizat ca închisoare pentru intelectualii armeni arestați la vremea respectivă.

„Intelectualii armeni au fost deținuți în aceste celule înainte să fie trimiși la moarte”, a declarat, potrivit agenției turce de presă Anatolia, filiala locală a ONG-ului Abdulbaki Boga.

Armenii comemorează genocidul anual, pe 24 aprilie, dată la care consideră că au început masacrele din 1915 împotriva armenilor, sub Imperiul Otoman.

Potrivit armenilor, aproximativ 1,5 milioane de persoane au fost ucise, în timp ce turcii, care resping termenul genocid, apreciază că au fost uciși între 300.000 șpi 500.000 de armeni, tot atâția cât și turci.