GALERIE FOTO. O fabrică de stat din China, decorată precum Palatul Versailles. Reprezentanții ei spun că „nu au fonduri”
Această clădire pare a fi reședința luxoasă a unuia dintre cei mai bogați oameni din lume, scrie Daily Mail. Dar, de fapt, este interiorul unei clădiri de birouri din China.
Grupul farmaceutic Harbin și-a modelat fabrica, situată în provincia Heilongijiang, pentru a arăta ca Palatul Versailles din Paris.
Decorațiunile opulente, printre care candelabre uriașe și pereți aurii, i-au scandalizat pe locuitorii din Harbin, mai ales că grupul farmaceutic este deținut de stat.
Cetățenii care locuiesc în apropierea clădirii au reacționat cu furie la apariția fotografiilor, susținând că fabrica ar fi trebuit să investească banii pentru rezolvarea unor probleme stringente, cum ar fi canalizarea deficitară.
Apariția pozelor reprezintă ultima dintre controversele legate de Harbin, apărute în această vară. În august, în apa îmbuteliată produsă la Harbin a fost depistată o substanță cancerigenă.
În iunie, fabrica a fost acuzată că deversează într-un loc ilegal apa folosită. La vremea respectivă, reprezentanții fabricii susțineau că nu au suficiente fonduri pentru a rezolva această problemă.
Reprezentanții companiei spun că pozele fac parte dintr-o campanie de defăimare și că, de fapt, ele ar fi făcute într-un muzeu din aceeași clădire, situat cu trei etaje deasupra sediului fabricii.
Raportul Harbin pe 2010 arată că fabrica a cheltuit 2,1 milioane de euro pentru protecția mediului și de 27 de ori mai mult, adică 56,7 milioane de euro, pentru publicitate.
Așa arată palatul Versailles cel original