Garda Civilă spaniolă a arestat un bărbat care deținea peste 800.000 de fișiere cu caracter pedofil

Publicat: 04 12. 2013, 17:34
Actualizat: 28 09. 2018, 12:32

Garda Civilă spaniolă a anunțat, miercuri, că a arestat un bărbat care deținea peste 800.000 de fișiere cu caracter pedofil, în care minorii „erau victime ale violenței fizice și sexuale”, dar și un manual de instruire pentru a racola copii și a abuza de ei, relatează AFP.

Bărbatul avea în posesie „o colecție de 846.400 de fișiere, în care apar minori, în mare cu vârste mai mici de 13 ani, victime ale violenței fizice și sexuale”, explică Garda Civilă într-un comunicat.

Garda Civilă a descoperit aceste materialele în cadrul unor percheziții efectuate la cele două domicilii ale suspectului, la Madrid și la Valladolid, la nord de capitală. Aceasta reprezintă „cea mai mare cantitate de astfel de documente aflate în posesia unei singure persoane de care știu în Spania și în țările vecine”, a explicat pentru AFP un purtător de cuvânt al Gărzii Civile.

Alături de „una dintre cele mai importante” colecții de materiale cu caracter pedofil cunoscute în „Spania și în țările vecine”, bărbatul mai „deținea un manual de 170 de pagini, scris în engleză, cu sfaturi pentru a racola minori și tehnici pentru a abuza de ei fără a fi detectat”, precizează comunicatul.

Bărbatul a fost inculpat pentru „posesie și distribuție de pronografie infantilă pe Internet”.

La domiciliul său, poliția a descoperit „mai multe dispozitive informatice cu conținut pedofil, mai multe hard disk-uri, un laptop și o colecție (…) de 68 de DVD-uri”, adaugă comunicatul.

Operațiunea poliției, denumită Tengo, a avut loc după ce Departamentul american pentru Securitate Internă a alertat Garda Civilă în legătură cu faptul că un spaniol „ar fi schimbat, prin intermediul unor conturi de e-mail, fotografii și înregistrări video” cu minori în care „s-au constatat urme de abuz, rele tratamente și viol”.