Gazprom ar putea extinde proiectul Nord Stream până în Marea Britanie

Gazprom ar putea extinde proiectul Nord Stream până în Marea Britanie
Gazprom a decis, în principiu, să extindă proiectul Nord Stream până în Marea Britanie, a declarat vineri directorul general al grupului rus Gazprom, Alexei Miller, citat de Ria Novosti.
Publicat: 29/06/2012, 19:52
Actualizat: 29/06/2012, 19:52

Gazprom a decis, în principiu, să extindă proiectul Nord Stream până în Marea Britanie, a declarat vineri directorul general al grupului rus Gazprom, Alexei Miller, citat de Ria Novosti.

„British Petroleum și-a exprimat interesul”, a spus Miller, precizând că nu există acorduri specifice în acest sens.

Nord Stream transportă gaze rusești traversând Marea Baltică spre Germania. Primul tronson al proiectului a fost inaugurat în noiembrie trecut și are o capacitate maximă anuală de 27,5 miliarde de metri cubi de gaze. Un al doilea tronson urmează să fie dat în folosință în ultimul trimestru al acestui an. La capacitate maximă, cele două tronsoane vor putea transporta 55 de miliarde de metri cubi de gaze.

Gazprom deține 51% din Nord Stream, Wintershall și E.ON din Germania câte 15,5%, iar Gasunie (Olanda) și GDF Suez (Franța) câte 9%.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Meteorologii Accuweather anunță 11 zile de mega-caniculă și risc uriaș de radiații în România. Ce...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Povestea lui Antonio, băiatul din satul Gura Vitioarei care nu a vorbit deloc până la...
Modificări MARI de la 1 septembrie 2024 în sistemul de pensii: cine se va putea...
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Locuitorii de la granița cu Ucraina au fost avertizați că vor cădea obiecte din spațiul...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
S-A DAT ORDIN pentru România direct de la UE. Este obligatoriu până pe 15 OCTOMBRIE
Zodii aflate în impas. E un moment bun de reflecție în viața lor
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
De ce Soarele ne face să strănutăm?
×