Prima pagină » Știri externe » General american, suspectat de scurgeri de informații privind un atac informatic împotriva Iranului

General american, suspectat de scurgeri de informații privind un atac informatic împotriva Iranului

General american, suspectat de scurgeri de informații privind un atac informatic împotriva Iranului
Un general american de rang înalt aflat la pensie este suspectat că ar fi la originea scurgerilor de informații despre un atac cibernetic al Statelor Unite împotriva Iranului în 2010, a anunțat joi televiziunea NBC News, relatează AFP.

Un general american de rang înalt aflat la pensie este suspectat că ar fi la originea scurgerilor de informații despre un atac cibernetic al Statelor Unite împotriva Iranului în 2010, a anunțat joi televiziunea NBC News, relatează AFP.

Citând surse judiciare anonime, NBC News a anunțat că generalul de Marină James Cartwright a fost avertizat în legătură cu deschiderea unei anchete împotriva sa pentru că ar fi divulgat detalii despre un atac american cu ajutorul unui virus informatic Stuxnet împotriva instalațiilor iraniene.

Generalul Cartwright, în vârstă de 63 de ani, este fostul număr doi în Statul Major al armatei. Acest general de patru stele a ieșit la pensie în august 2011.

Stuxnet, conceput special pentru a ataca operațiunile de îmbogățire a uraniului iranian, a afectat Iranul în 2010 și a creat importante pagube în programul nuclear controversat al acestei țări, potrivit presei.

În informațiile sale, NBC a făcut referire la un articol publicat de New York Times anul trecut, care îl menționează pe Cartwright. Articolul afirmă, de asemenea, că Agenția Națională de Securitate (NSA) a dezvoltat Stuxnet în comun cu israelienii.

NBC News, care citează, de asemenea, surse judiciare anonime, afirmă că ancheta FBI privind scurgerile de informații despre Stuxnet s-a concentrat inițial pe o eventuală sursă de la Casa Albă. Dar anul trecut, anchetatorii s-au interesat mai mult de generalul Cartwright, potrivit televiziunii.

Departamentul Justiției nu a răspuns imediat cererii de comentarii a AFP în legătură cu acest caz. NBC News l-a citat la rândul său pe avocatul lui Cartwright, fostul consilier la Casa Albă Greg Craig, care a declarat că nu are de făcut niciun comentariu.